| PROIECTE: Dezbateri publice la Ialoveni |
| Duminică, 14 Martie 2010 16:41 | |||||||
|
Săptămâna trecută, în sala de şedinţe a Consiliului orăşenesc Ialoveni s-au desfăşurat dezbateri publice în domeniul mass-media pe trei proiecte de legi. Cele trei proeicte de legi puse în discuţie publică fac parte din programul de consultări publice organizat de Asociaţia Presei Independente (API) în 11 raione din Republica Molodova. Astfel, în perioada noiembrie 2009 - februarie 2010 Asociaţia Presei Independente (API) şi Grupul de Lucru Public-Privat pentru Fortificarea Presei a organizat consultări publice vizavi de următoarele iniţiative: Proiectul legii cu privire la ajutoarele de stat pentru publicaţiile periodice; Proiectul legii privind deetatizarea publicaţiilor periodice; Propuneri pentru transformarea Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului Compania „Teleradio-Molodova” într-un serviciu public independent şi profesinist. Scopul organizării acestor dezbateri publice a fost acumularea de cât mai multe recomandari din partea participanţilor care să fie ulterior incluse, integrate în aceste proiecte de legi. Primele două proiecte de legi au stârnit interesul participanţilor prin noutatea lor. Iar recomandările care au răsunat pe marginea acestor proiecte ţin de cât mai multă transparenţă din partea statului în cazul în care care vor fi adoptate şi vor intra în vigoare. De asemenea, alocarea de mijloace financiare doar pentru publicaţii cu adevărat libere şi echidistante şi un colectiv redacţional profesionist care să asigure informarea corectă a cetăţenilor. Cele mai multe discuţii a stârnit situaţia de la Compania „Teleradio-Moldova”, majoritatea din cei prezenţi urmărind emisiunile acestei companii şi fiind afectaţi într-un fel sau altul de calitatea emisiunilor prezentate la acest naţional de radio şi TV. Statul trebuie să aplice anumite măsuri de susţinere a publicaţiilor periodice, asigurând astfel dreptul constituţionalal cetăţeanului la informare. Însă această asistenţă trebuie să fie oferită în condiţii de şanse egale şi transparenţă maximă. Mecanismul propus de către Asociaţia Presei Independente constă în crearea Fondului pentru Susţinerea Publicaţiilor Periodice, format din transferuri de la bugetul de stat şi bugetele autorităţilor publice locale, plăţi din vânzarea anumitor categorii de publicaţii, sponsorizări, precum şi alte surse. În proiectul de lege se recomandă distribuirea mijloacelor din Fondul de pentru Susţinerea Publicaţiilor Periodice pentru credite preferenţiale, pentru dezvoltarea instituţională a publicaţiilor, subvenţii pentru achitarea plăţilor de chirie a sediului, subvenţii pentru distribuire, etc. De asemenea, sunt stabilite criterii clare de selectare a publicaţiilor care pot beneficia de susţinere din partea statului. În ţările cu tradiţii democratice nu există presă finanţată de stat. În ţara noastră, însă, activează mai multe publicaţii periodice, finanţate de consiliile raionale sau locale, care, de fapt funcţionează ca o porta-voce a autorităţilor şi nu oferă spaţiu pentru monitorizarea actului guvernării la nivel local. Iar finanţarea directă şi discriminatorie a unor ziare afectează concurenţa între publicaţiile de stat şi cele independente. Iată de ce deetatizarea presei, adică trecerea publicaţiilor periodice din proprietatea administraţiilor publice în alte forme, trebuie să revină pe agenda guvernării. Astfel, vor putea fi asigurate şanse egale pentru toate mijloacele de informare în masă în condiţiile economiei de piaţă. Reorganizarea Companiei de Stat „Teleradio-Molodva” în Instituţia Publică Naţională a Audiovizualului Compania „Teleradio-Molodova” trebuia să ducă la eliminarea cenzurii şi transformarea ei în instituţie care răspunde interesului public de a obţine o informaţie corectă. Reforma nu a dus la formarea unei instituţii publice în adevăratul sens al cuvântului, iar rapoartele independente de monitorizare constată că audiovizualul public reflectă evenimentele părtinitor, iar activitatea sa editorială este influenţată de exponenţii unor forţe politice. La dezbateri au particpat funcţionari publici din cadrul administraţiei locale, jurişti, oameni de afaceri, lucrători din domeniul culturiii, specialişti în relaţii cu publicul, etc. Veaceslav Aaftene, ORA LOCALĂ
Powered by !JoomlaComment 4.0alpha3
!joomlacomment 4.0 Copyright (C) 2009 Compojoom.com . All rights reserved." |
Ultimele Noutăţi
- Reporter special: O zi într-o secţie de votare
- Opinie: Jocul "de-a păpușile"
- Alegători „luaţi la carandaş” la Horodca
- FOTO: Au început lucrările de reconstrucție a tronsonului de drum de la intrarea în satul Costeşti
- ÎN PREMIERĂ: Festival de Dans Modern la Ialoveni!
- Rezultate finale Referendum 2010 în raionul Ialoveni
- Urmăriți cum decurge Referendumul 2010 în raionul Ialoveni
- La bibliotecă pentru „cunoştinţe”
- Spațiu pentru tinerii activi din Ulmu
- La Edineţ şi Ialoveni au fost deschise primele şcoli prietenoase copilului
DEX Online
Cauta cuvintul in DEX
Radio Online Live
DetaliiUltimele discutii
- Maxfiber pachete noi
san4o 7.9.2010 21:20 - Moldtelecom news
san4o 7.9.2010 21:17 - Re:Moldtelecom Ialoveni
san4o 7.9.2010 21:15



