nexus

Acasa Opinii Valeria Frunze: „Menținându-le copiilor dragostea față de carte, vom reuși să le păstrăm și o atitudine corectă”

Valeria Frunze: „Menținându-le copiilor dragostea față de carte, vom reuși să le păstrăm și o atitudine corectă”

valeria frunzeToamna îi sărbătorim pe profesori – cei care au cultivat în noi Frumosul și Binele. Cel mai frumos omagiu pe care li-l putem aduce este să ne amintim de ei cu drag și recunoștință. Ce gânduri și stări de spirit trăiesc profesori de ziua lor și cum este o viață trăită în școală și pentru școală, aflăm dintr-un interviu cu profesoara de limba și literatura română, doamna Valeria Frunze.

Ce emoții ați trăit de ziua profesională?

În primul rând, m-am bucurat foarte mult de faptul că am fost invitată la liceu, care este a doua casă a mea. M-a bucurat foarte mult să-mi revăd colegii, care sunt familia mea. Asta nu înseamnă că numai ei sunt familia mea, dar ei fac parte din oamenii care îmi sunt dragi și care sunt la fel de dragi ca și membrii familiei mele și vor rămâne întotdeauna tare scumpi. Așa că, mult timp înainte, voi fi sub impresia acestui eveniment.

Proveniți dintr-o familie de pedagogi. Ce calități ați moștenit de la părinți?

Multe calități am moștenit de la părinții mei. Chiar nu demult am avut posibilitatea să conversez cu un preot și am fost întrebată în ce măsură, în copilărie, am fost educată în spiritul credinței. I-am răspuns așa cum am simțit: în casa noastră a lipsit icoana și nu s-a spus Tatăl Nostru. Dar, în casa noastră n-a lipsit Dumnezeu. El a fost prezent prin faptele părinților mei, prin felul cum vorbeau și cum ne educau. La părinții mei am văzut o onestitate deosebită, cum rar se întâlnește și care poate părea ridicolă, câteodată, în veacul nostru, care e atât de pragmatic. Tatăl putea să mă pedepsească, spre exemplu, pentru faptul că am pășit într-un spațiu care nu ne aparține și astăzi, sigur că lucrul acesta ar putea fi privit ușor ironic. Am mai învățat că, atunci când facem sau spunem ceva, trebuie să ne gândim la reacția celorlalți, să nu jignim nici măcar printr-o privire.

În ce măsură v-au determinat părinții în alegerea profesiei?

Părinții mei au fost profesori, așa că mi-a fost familiar modul de a trai, de a gândi al unui profesor. Știam că tata dimineața trebuia să plece la câte cineva care nu frecventa școala pentru a-l trezi și a-l lua la școală. Noapte ne trezeam, câteodată, nu era încă lumină electrică, iar tata controla la lumina lămpii caietele elevilor. Am crescut în așa un mediu, încât mi s-a părut firesc să calc pe urmele părinților. Mama întotdeauna a considerat că locul unei femei e în școală, pentru că femeia trebuie să fie înconjurată de copii, iar menirea ei este de a cultiva, de a crește, de a educa și mângâia. Deși am știut de mică că voi fi învățătoare, tatăl meu a fost împotrivă, cu atât mai mult – profesoară de limba și literatura română.

De ce ați ales anume limba română?

N-a fost o alegere întâmplătoare. Am citit foarte mult, nu eram indiferentă față de cuvânt, față de felul în care te poți exprima. Puneam multe întrebări și aveam de la cine primi răspunsuri și cred că este vorba și de ceva înnăscut. Tatăl meu, fiind profesor de română, îmi cultiva dragostea de cuvânt. Mai mult, îmi amintesc că mergeam odată cu tatăl meu prin Chișinău, pe strada Pușkin, spre Casa Presei de astăzi, și am văzut un afiș mare al unui film. Pe el apărea imaginea unei actrițe cu ochi mari și plini de groază. Tatăl meu m-a întrebat ce exprimau ochii aceia? I-am răspuns: groază! Țin minte mândria ce i se citea pe chip – era chiar răspunsul pe care-l aștepta. Mai târziu mi-am dat seama că nu orice părinte ar întreba ce exprimă o privire. Româna rămâne dragostea vieții mele, dar foarte bine mi-a prins faptul că știu și franceza.

Dacă este să priviți în urmă, cum a fost profesoara Valeria Frunze?

Mi-e greu să spun. Eu am avut mereu imaginea unui profesor spre care am tins. Întotdeauna am încercat să satisfac cerințele elevilor mei, să nu-i dezamăgesc. În fiecare clasă există elevi care vor observa o greșeală, care își vor da seama dacă au ce învăța de la profesor sau nu, și elevii nu iartă erorile. Dacă greșești prea des, riști să fii etichetat. Întotdeauna am încercat să am răspuns la orice întrebare.

Ce calități ați încercat să cultivați elevilor?

Noi, profesorii, vrem să cultivăm multe calități elevilor, așa că nu există vreuna care ar avea prioritate. Am vrut să le trezesc interesul față de carte, să mențin dorința de a cunoaște. Am mai vrut să cultiv respectul de sine și dorința de a place tuturor.

Ce ați schimba în școala de azi?

Eu rămân un om conservator, țin la disciplină și la o atitudine serioasă față de studii. Păcat că, în ultimul timp, se neglijează multe lucruri. Accesul copiilor la tehnologiile informaționale e oportunitate, dar cartea trebuie să rămână primordială. Menținându-le copiilor dragostea față de carte, vom reuși să le păstrăm și o atitudine corectă. Spunea cineva, un profesor trecut în neființă, dar pe care l-am respectat foarte mult, că școala este ca și biserica. Astfel, în școală trebuie să ai un alt comportament, la fel cum ar fi dacă ai păși pragul unui lăcaș sfânt.

Cu ce fel de elevi vă mândriți?

Cu mulți elevi mă mândresc. Și nu contează ce au ajuns aceștia sau ce studii au. Important este cât de frumos trăiesc, ce cultură au. Mă mândresc cu cei care se află la locul lor. În acest context, mi-am amintit și o spusă din biblie: Oamenii care își fac bine lucrul trebuie să stea alături de împărați.

Interviu realizat de Cristina Badica


Curs valutar

  oferit de: cursbnm.md

nexus