nexus

Acasa Social Au rupt flori de la Consiliul raional şi le-au aruncat în faţa Primăriei

Au rupt flori de la Consiliul raional şi le-au aruncat în faţa Primăriei

flori rupte primaria

 

Trei tineri din Ialoveni sunt cercetaţi de poliţie după ce au încercat să-şi facă buchete din flori rupte de pe peluzele administrației publice locale.

Maistrul sectorului de amenajare pe lângă Primăria Ialoveni, Nicolae Cojocaru, ne-a povestit că fapta a fost scoasă la iveală de paznicul cafenelei ”Doi Cocoşi” care, pe la ora 4:00 dimineaţa, a văzut cum trei indivizi rupeau flori din faţa localului. Angajatul a sunat imediat firma de pază care a reuşit să-l prindă pe unul din cei trei. Ceilalţi doi au reuşit să fugă, dar au fost nevoiţi să-şi arunge trofeele prin faţa Primăriei. Maistrul a mai adăugat că majoritatea florilor aruncate de jos au fost rupte din faţa cafenelei învecinate şi a Consiliului raional, iar paguba Primăriei ar fi de aproximativ 50 lei.

Dumitru Sinegur, şeful sectorului de poliţie Ialoveni, ne-a comunicat că cei trei indivizi, cu vârste de 20-25 de ani, au fost identificați. Potrivit datelor preliminare, noaptea trecută aceştia erau în stare de ebrietate. Ei au mai declarat că mergeau în vizită şi, văzând atâtea flori frumoase, au hotărât să facă nişte buchete şi pentru prietenii lor.

În prezent cazul se documentează. Pedeapsa pe care o riscă făptașii va fi stabilită în funcție de mărimea pagubei produse.

Olesea Hîncu

Foto: Primăria Ialoveni


Curs valutar

  oferit de: cursbnm.md

nexus