nexus

Acasa Social O femeie din Puhoi și copilul acesteia au fost forțați să muncească la o stână de oi

O femeie din Puhoi și copilul acesteia au fost forțați să muncească la o stână de oi

sclavi puhoi

 

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, la sfârșitul lunii iulie, oamenii legii au intrat în posesia unei informații precum că o locuitoare a satului Puhoi și copilul acesteia au fost impuși să muncească, prin constrângeri psihice și fizice, la o stână de oi din satul Ucrainca, raionul Căușeni.

Pe acest caz a fost sesizată și Procuratura din Căușeni, care a deschis o anchetă de urmărire penală.

Pe parcursul investigațiilor, polițiștii de frontieră au găsit dovezi că la aceeași stână de oi a fost exploatat prin muncă încă un copil de 13 ani. Din informațiile obținute, minorul a fost maltratat și impus să muncească pe parcursul anilor 2009-2010, iar ulterior a reușit să fugă.

În prezent, proprietarii stânei de oi figurează și în cel de-al doilea dosar penal, pornit în temeiul art.206 CP al RM – trafic de copii. Dacă le va fi dovedită vinovăția, suspecții riscă pedeapsă cu închisoarea de la 10 la 12 ani.

Sursa foto: border.gov.md


Curs valutar

  oferit de: cursbnm.md

nexus