15 tineri din raionul Ialoveni participă în proiectul internațional ”Youth Leaders for Europe”
Un grup de 15 tineri din raionul Ialoveni, elevi ai liceelor din Ialoveni, Costești, Răzeni, Bardar și Puhoi, sunt implicați într-un proiect internațional intitulat „Youth Leaders for Europe” (Tineri Lideri pentru Europa). Această inițiativă are drept scop dezvoltarea competențelor tinerilor din Moldova și Georgia în domenii esențiale precum democrația, valorile europene, implicarea civică și participarea activă în comunitatea locală.
În perioada 18-23 iulie 2024, tinerii au participat la un training desfășurat în localitatea Pitușca, raionul Călărași. Pe parcursul evenimentului, liceenii au dobândit atât cunoștințe teoretice, cât și abilități practice necesare pentru a fi mai activi în promovarea democrației, drepturilor omului și participării la viața socială.
Temele abordate au inclus cetățenia globală și europeană, valori europene, cooperare și cetățenie activă la nivel local. Activitățile au fost structurate în sesiuni de informare, lucru în echipe, jocuri și exerciții interactive care au încurajat implicarea și dezvoltarea personală.
În continuarea proiectului, tinerii vor organiza activități în comunitățile din care fac parte și vor efectua o vizită de studiu în orașul Gdansk, Polonia.
Proiectul „Youth Leaders for Europe” este implementat de A. O. „Centrul pentru Comunicare Internațională și Drepturile Omului” din Ialoveni, în parteneriat cu fundația IRSE din Gdansk, Polonia, și Direcția Generală Educație Ialoveni, cu sprijinul Centrului Mieroszewski și Fundației Polono-Americane pentru Libertate, în cadrul Programului RITA.