DOC. Ce profit a avut în anul 2022 ÎM „Piața Agroindustrială din Ialoveni”
Consiliul orășenesc Ialoveni a aprobat la ultima ședință a consilierilor două decizii ce țin de Întreprinderea Municipală „Piața Agroindustrială Ialoveni”.
Prima vizează aprobarea statutului în redacție nouă, a întreprinderii, după ce legislația națională a suferit modificări. Al doilea subiect a vizat profitul obținut de întreprindere în anul 2022 – 29.317 lei, care a fost repartizat pentru dezvoltarea întreprinderii.
De menționat că profitul întreprinderii obținut în anul 2022 este unul în scădere față de 2021, când Piața Agroindustrială Ialoveni a acumulat 37.074 lei. În anul 2020, profitul întreprinderii municipale a fost de 11.080 lei.
Întrebată cum se explică cifrele diferite de la un an la altul, administratoarea interimară a Pieței, Liuba Ușacov, ne-a spus:
„Piața a fost construită de oameni, care au luat în arendă pământul și și-au construit gherete. În 2014-2015, au fost privatizate și gheretele și pământul. Întreprinderea municipală nu are profit de la aceste gherete. Noi prestăm doar servicii și ele plătesc câte 16 lei/mp pentru lumină, apă, salubritate, pază. Venitul nostru vine doar din vânzările din afara gheretelor, unde oamenii vin și vând fructe, legume și alte produse. În anul 2021 am construit o gheretă pentru produse lactate, care este a întreprinderii și de la care am avut profit în 2021. Din profitul din anul 2022 am construit o altă gheretă în care se vând acum diferite unelte și produse pentru pescuit, de asta profitul pentru 2022 este mai mic, am avut cheltuieli cu ghereta pentru pescuit”.
De menționat că tarifele pentru comercializarea din mașină, în afara gheretelor (terenul fostei parcări) este de 40 de lei, iar fără mașină – 20 de lei.