ialovenionline

Guvernare locală

Screenshot 2023 06 05T125535.774

DOC. Trei terenuri din Gangura vor fi scoase repetat la licitație

5 iunie 2023
603 vizualizări

Trei terenuri agricole din extravilanul comunei Gangura vor fi scoase repetat la licitație publică. Asta după ce o licitație în care tot aceleași terenuri au fost expuse, a fost declarată nulă, prin decizia Consiliului local.

Chiar dacă niciunul din cele trei terenuri nu a trezit interesul vreunei persoane fizice sau juridice, Primăria spune că va mai încerca să ofere în arendă aceste terenuri.

„Vom mai încerca. Noi nu le vindem, ci le arendăm. Avem interesul să obținem venituri suplimentare la bugetul Primăriei. Numai anul trecut am obținut venit de aproape 1 milion de lei din arenda terenurilor”, ne spune primarul comunei Gangura, Marcel Bobeica”.

Întrebat de ce aceste trei terenuri nu prezintă interes, primarul spune că acestea necesită investiții mari.

Consiliul comunal Gangura a aprobat la ultima ședință din 22 mai, o nouă decizie de expunere la licitație a celor trei terenuri. Primăria urmează să vină cu detalii privind ziua și ora la care va avea loc licitația.

licitatie repetata Gangura
teren 1 Gangura
Screenshot 2023 06 05T125458.721
Screenshot 2023 06 05T125535.774

Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

93 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările