Primarul orașului Ialoveni a semnat Acordul de colaborare cu orașul Vranov nad Topľou din Slovacia
Orașul Ialoveni, Republica Moldova, s-a înfrățit cu orașul Vranov nad Topľou, Regiunea Prešov, Slovacia. Acordul de cooperare a fost semnat la data de 16 iunie 2023, de către primarii celor două orașe, Sergiu Armașu și Jan Ragan.
Acordul prevede consolidarea relațiilor de cooperare și promovare în comun a unor proiecte de dezvoltare în domeniul economic, social, cultural, învățământ, turism, protecția mediului înconjurător, promovarea energiei regenerabile, intensificarea schimbului de experiență și a bunelor practici, care vor contribui la dezvoltarea durabilă a orașelor.
Relațiile dintre Ialoveni și Vranov nad Topľou s-au dezvoltat și consolidat prin organizarea vizitelor oficiale, asigurarea comunicării și a schimbului de informații cu scopul de a îmbunătăți activitatea și serviciile oferite de administrația publică locală.
Printre proiectele propuse și pentru care administrația orașului Ialoveni a fost asigurată cu susținere imediată din partea ambasadei Slovaciei în Republica Moldova este proiectul de amplasare a panourilor fotovoltaice la grădinița „Lăstărel” din Ialoveni.
Anterior, primarul orașului Ialoveni a declarat pentru IaloveniOnline că își dorește ca în orașul Ialoveni să fie deschisă și o uzină de fabricare a panourilor solare, după modelul uzinei din orașul Vranov nad Topľou.
Potrivit Primăriei Ialoveni, importanța semnării acordului de cooperare și promovare a proiectelor comune sporește în mod semnificativ în contextul consolidării recente a parcursului european al Republicii Moldova, parcurs susținut de către cetățeni, și al continuării cursului ascendent al relațiilor bilaterale dintre Slovacia și Republica Moldova.