ialovenionline
gunoiste Molesti

Gunoiștea din Molești a fost îngrădită, pentru a evita împrăștierea deșeurilor

13 iulie 2023
719 vizualizări

Gunoiștea din satul Molești a fost îngrădită și amenajată de către autoritățile locale, pentru ca gunoiul să nu fie purtat de vânt peste dealuri și câmpii. La acest subiect a avut loc o adunare cu locuitorii satului, fiind decise și taxele pentru descărcarea gunoiului.

Gunoiștea din satul Molești se află la aproximativ 1 km de localitate, însă chiar și așa, gunoiul ajungea până în sat, fiind purtat de vânt.

Eu sunt primar de 25 de ani, iar când am venit eu, gunoiștea deja era acolo. Problema era cu plasticul, pe care îl ducea vântul peste tot. Gunoiștea era îngrijită parțial, că nu era nici gard, nu era nici o limită, de unde până unde e gunoiște. Noi eram nevoiți să strângem gunoiul de primprejur. Acolo mereu vântul bate spre localitate, și tot ce venea, venea în localitate. Întrebarea ce facem cu gunoiștea a apărut în primăvară, când în apropiere s-a plantat o livadă, și era un peisaj nu prea frumos. Acum am îngrădit, avem un teritoriu de aproape 600 metri pătrați îngrădit. Au rămas niște lucruri simple, să punem deasupra la plasă și un fel de sârmă ghimpată”, a declarat primarul de Molești, Mihail Catan, pentru IaloveniOnline.

Până acum autoritățile locale au investit peste 300.000 de lei pentru amenajarea gunoiștii, iar pentru descărcarea gunoiului, au fost stabilite următoarele taxe:

  1. Unități de transport mari – 25 lei/m3
  2. Căruță – 30 lei
  3. Monobloc sau alte mijloace mici – 25 lei

Achitarea se va face la Primărie sau la gunoiște. Pentru supravegherea gunoiștii și colectarea taxelor va fi numită o persoană responsabilă, care va activa începând de astăzi. Zilele de lucru a gunoiștii, pentru început, vor fi zilele de joi, vineri și sâmbătă, de la ora 10:00 până la 20:00, însă programul va fi modificat, dacă va fi necesar, spun autoritățile locale.

Rugăm respect reciproc. Vă rugăm să fiți foarte responsabili și înțelegători. Descărcați cât mai compact în grămadă. Transportarea pamântului, lutului și a altor deșeuri din construcție și demolări, le transportați în lutnița de lângă Ion Lupu. Rugăm să aveți grijă și de componența gunoaielor, fiindcă unele din ele le puteți liber folosi la ardere pentru încălzire”, este mesajul primarului către locuitorii satului Molești.

Deși autorizația de mediu este singurul act permisiv prevăzut de lege, prin care se confirmă că gestionarea deșeurilor se face în conformitate cu normele legale de mediu, Autoritățile Locale din Republica Moldova „autorizează” activitatea unor gunoiști.

Nu avem alternative”, spune Mihail Catan. „La toți colegii primari este problema gunoiului. Fiecare se descurcă cum poate. Dar noi cel puțin încercăm să punem gunoiștea într-o dimensiune oarecare, ca să nu fie împrăștiat peste toate dealurile”, mai spune primarul.

Soluția pe care o vede alesul local la problema deșeurilor este doar reciclarea, prin colectarea separată a gunoiului și reutilizarea corespunzătoare a fiecărei categorii de deșeuri.

Această gunoiște pe care o avem la Molești este una temporară, pe maxim 10-15 ani. Trebuie gândit un proiect european, un proiect național, cu gunoiști sectoriale. Problema nr. 1 nu este gunoiul, ci plasticul și toate aliajele lui. Asta este o problemă națională”, spune Mihail Catan.

În Republica Moldova există doar patru amplasamente autorizate pentru gestionarea inclusiv depozitarea deșeurilor, și niciuna din ele nu este amplasată în raionul Ialoveni. Este vorba despre două întreprinderi municipale (s. Țînțăreni și orașul Nisporeni) și doi agenți economici (com. Boșcana din raionul Criuleni și mun. Ungheni).

Conform unui document al Inspectoratului pentru Protecția Mediului, în raionul Ialoveni se regăsesc 28 de depozite de deșeuri exploatate conform deciziei Autorităților locale. Două dintre acestea sunt amplasate în zona de protecția a apelor, iar șapte se află la o distanță mai mică de 500 m față de sectorul locativ.

Depozitarea pe sol este cea mai frecventă metodă de tratare a deșeurilor menajere, metodă care reprezintă frecvent o sursă importantă de poluare a solului şi a apelor subterane. Conform studiilor organizațiilor neguvernamentale de mediu, 90% din deșeurile produse în Republica Moldova se depozitează în gropi de gunoi (movile).

Depozitele actuale de deşeuri din Republica Moldova, însă, nu sunt exploatate corespunzător, spune Inspectoratul pentru Protecția Mediului: nu se compactează şi nu se acoperă periodic cu materiale inerte în vederea prevenirii incendiilor, a răspândirii mirosurilor neplăcute; nu există un control strict al calităţii şi cantităţii deşeurilor care sunt evacuate de la depozit; nu există facilităţi pentru recuperarea biogazului produs sau pentru recuperarea/tratarea filtratului; drumurile de acces spre depozite şi în interiorul acestora nu sînt întreţinute, mijloacele de transport nu sunt spălate la ieşirea de la depozite; depozitele nu dispun de împrejmuire, cu intrare corespunzătoare şi panouri de avertizare.

Alt aspect negativ al gestionării neadecvate a deşeurilor îl reprezintă faptul că multe materiale reciclabile şi utile sunt depozitate împreună cu cele nereciclabile, astfel pierzându-se o mare parte a potenţialului lor util (hârtie, sticlă, metale, materiale plastice). Fiind amestecate şi contaminate din punct de vedere chimic şi biologic, recuperarea lor este dificilă.


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

93 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările