ialovenionline
Vovc vs Lungu

Partidul Șansă a fost sancționat de CEC, în urma unei contestații depuse de Liviu Vovc

25 octombrie 2023
710 vizualizări

Comisia Electorală Centrală a aplicat Partidului Șansă sancțiune sub formă de avertisment pentru utilizarea mijloacelor financiare, altele decât din contul cu mențiunea ”fondul electoral”, în urma unei contestații depuse de Liviu Vovc, candidatul Platformei DA la funcția de primar al orașului Ialoveni. De asemenea, Partidul Șansă a fost obligat ca în termen de 3 zile să elimine din spațiul public un set de pliante și să să corecteze rapoartele privind gestiunea financiară, având în vedere completarea eronată a acestora. 

„Cei de la „ȘANSĂ” împart pliante printate pe care se menționează „TIPĂRIT LA ECHIPAMENT TEHNIC PROPRIU. PARTIDUL ȘANSĂ”. O astfel de opțiune de tipărire a pliantelor este permisă DOAR pentru candidații independenți care nu și-au deschis cont electoral.

Partidele politice sunt OBLIGATE să facă toate materialele de agitație electorală doar din fondul electoral. În acest sens partidului sus-menționat, eludând legea, își finanțează ilegal campania electorală, fără a face achitările de pe contul fond electoral”, spune Liviu Vovc.

De cealaltă parte, Alexei Lungu, liderul Partidului Șansă declară că partidului său i s-a refuzat, până de curând, deschiderea contului, astfel, ar fi fost dezavantajat în campania electorală. De asemenea, Alexei Lungu l-a acuzat pe Liviu Vovc precum că ar îndeplini „ordinul” Maiei Sandu împotriva Partidului „Șansă”.

Pe lângă contestația la CEC, Liviu Vovc spune că a depus o sesizare și la Procuratura Anticorupție, pentru a fi verificată lista donatorilor partidului Șansă, „din motiv că se evidențiază o bănuială rezonabilă de comitere a infracțiunii prevăzute la articolul 181/2 alin. (5) Cod Penal de către factorii de decizie a partidului politic “ȘANSA” și anume acceptarea cu bună știință a finanțării campaniei electorale de către un grup criminal organizat condus de către condamnatul Ilan Șor”.

Totuși, Liviu Vovc se declară nemulțumit de sancționarea Partidului Șansă sub formă de avertisment și declară că va contesta decizia CEC la Curtea de Apel, pentru a obține o sancțiune mai dură pentru exponenții partidului lui Șor.


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

93 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările