ialovenionline
419067434 841342547805267 4251084461241581800 n

Adrian Dupu: În Ialoveni oamenii sunt recunoscători și apreciază ceea ce face România pentru ei. Nu peste tot văd acest lucru

15 mai 2024
834 vizualizări

Renovarea sălii de concerte a Casei de Cultură din Puhoi, construcția unei anexe la o școală din Ruseștii Noi, renovarea Stadionului Raional, muzeu în orașul Ialoveni, consolidarea ravenei și evaluarea apelor de suprafață în Răzeni, dar și reparația a două drumuri în aceeași localitate. Sunt doar câteva din proiectele implementate în Raionul Ialoveni cu sprijinul României în urma înfrățirilor cu localități de peste Prut, ori prin intermediul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României.

Despre impactul acestor investiții în proiectele de importanță socială în localitățile din Raionul Ialoveni, despre percepția oamenilor față de aceste investiții făcute de România, importanța implicării primarilor și a relațiilor de înfrățire cu localități de peste Prut, am discutat cu secretarul de Stat al DRRM, Adrian Dupu, pe care l-am intervievat în cadrul unei vizite întreprinse în orașul Ialoveni:

Aveți deja mai mult de 3 ani de când sunteți în funcția de secretar de stat al DRRM. Cât de des vizitați localitățile din raionul Ialoveni și cum vă simțiți în astfel de vizite?  Ce vă face să aveți astfel de întâlniri cu oamenii din teritoriu? 

– Ținând cont că în Ialoveni sunt cei mai mulți cetățeni români din Republica Moldova, în sens ca număr de cetățeni, mă simt foarte acasă în Ialoveni și vin mereu cu plăcere. Cunosc foarte mulți primari de aici, cunosc foarte mulți oameni din raion. Doar anul ăsta cred că am venit deja de 4 ori în raionul Ialoveni. Am fost la Costești, Dănceni, orașul Ialoveni. Vin mereu cu mare drag.  

Oamenii sunt foarte prietenoși și apreciez că sunt recunoscători pentru ce face România, pentru că e mare lucru să știm să mulțumim și să fim recunoscători. Și nu peste tot văd acest lucru, să știți. Faptul că în Ialoveni oamenii sunt recunoscători și apreciază ceea ce face România pentru ei, pe mine mă bucură mult, și poate că ăsta este și unul din motivele pentru care vin cu mare drag aici. 

România investește mult și consecvent în proiecte ce îmbunătățesc viața cetățenilor Republicii Moldova, avem proiecte finalizate cu succes și proiecte aflate în proces de implementare inclusiv în raionul Ialoveni. Aveți vreo cifră estimativă, ce investiții a făcut România în raionul Ialoveni în ultimii ani? 

– Nu pot să dau o sumă estimativă pentru că, pe lângă banii care au venit direct de la Guvern, sunt foarte multe fonduri care au venit prin proiectele bilaterale dintre primăriile înfrățite, dintre raionul Ialoveni și raioanele înfrățite din România, la fel prin proiecte Twinning cu localități din România. Deci este foarte greu de estimat. Dar este foarte ușor de văzut impactul pe care l-au avut aceste proiecte asupra locuitorilor din raion, dacă ne uităm la cum arăta raionul Ialoveni și fiecare localitate în parte acum 20 de ani și cum arată astăzi. Sincer vorbind, toate acestea nu se puteau face fără suportul României și fără suportul partenerilor de dezvoltare precum este Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. 

Spuneți că este o diferență cum arătau localitățile acum 20 de ani și cum arată astăzi. Dar totuși încă există oameni care mereu se plâng că în localitatea lor nu se fac proiecte, nu se investește în nimic, etc.  Dezvoltarea localității, însă, depinde și de primar, de conducerea acestei localități. E nevoie de scris proiecte, de aplicat la proiecte. Ce le spuneți primarilor? Cum îi îndemnați să facă un pas spre obținerea acestor investiții? 

– Păi le spun așa: toți acești bani sunt disponibili, dar nu li se dau, trebuie să îi ceară. Și când spun asta, mă refer la faptul că trebuie să aplice pentru acești bani. Nimic nu se face fără muncă. Din fericire, efortul acesta poate fi încununat cu sume considerabile de bani pentru dezvoltarea localităților. Orice primar care dorește binele localității, nu doar să se afle în funcție, trebuie să facă un minim de efort și să atragă aceste fonduri.

Nu degeaba dau exemplul primarilor PNL din România care sunt campioni la atragerea fondurilor europene. De exemplu Sinaia – un oraș care are undeva la 10.000 de locuitori și din acest punct de vedere poate fi comparat cu multe orașe din Republica Moldova. Primarul de Sinaia a atras fonduri europene de 3 mii de euro pe cap de locuitor. Sinaia s-a dezvoltat în mare parte din fonduri europene și arată extraordinar. Nu mai vorbim de Cluj care se „bate” cu Viena sau cu orașe mari din Germania. Bihor, Suceava, Oradea, Iași – aceste localități se dezvoltă datorită faptului că primarii atrag fonduri europene.

Mă bucur când aud că primarii din Republica Moldova sunt înfrățiți cu primari PNL din România, pentru că pot să beneficieze de experiența, expertiza și cunoștințele lor în atragerea fondurilor europene. Acești bani europeni vor veni din ce în ce mai mulți în R. Moldova, dar trebuie să se depună un efort pentru a îi obține. 

Care sunt proiectele din raionul Ialoveni cu care vă mândriți cel mai mult? Unde ați fost și ați simțit o plăcere, o satisfacție deosebită că ați contribuit la realizarea acelui proiect? 

– Nu cred că aș putea să dau doar un exemplu de proiect, pentru că sunt foarte multe, mai ales pentru mediul educațional. Avem proiecte la grădinițe și școli, și de aceste proiecte vor beneficia generații întregi de copii și elevi. România, inclusiv noi, la DRRM, acordăm o foarte mare importanță educației, pentru că fără educație nu putem să asigurăm un viitor țării și societății.  

Recent, în urma unui concurs de granturi, 5 localități din raionul Ialoveni au obținut finanțare din partea Guvernului României, prin DRRM, pentru implementarea a 7 proiecte. Vorbim de Nimoreni, Costești, Hansca, Dănceni, Răzeni. Costești și Nimoreni au reușit să câștige câte 2 proiecte chiar. Unele proiecte, însă, au fost respinse. Puteți să ne spuneți cum sunt selectate aceste proiecte? În baza căror criterii? Câtă greutate aduce utilitatea proiectelor la selectarea acestora? 

– Există un regulament și o comisie care evaluează aceste proiecte. Sunt criterii foarte clare și foarte transparente în baza cărora acordăm aceste finanțări. Cererea este foarte mare. Noi am primit de 3 ori mai multe cereri decât am putut să finanțăm, ca și număr. Ca și sumă – de 5 ori mai mult decât am putut să finanțăm. De aceea, trebuie să fie foarte atenți la scrierea proiectelor, să respecte toate criteriile și să scrie proiectele în așa fel încât să maximizeze șansele pentru un punctaj mai mare. Dacă gândesc proiectul  în așa fel încât să ia punctajul cel mai mare, se află printre proiectele câștigătoare. 

Am văzut de-a lungul anilor, că deja sunt la a patra sesiune pe care o organizăm de când ocup această funcție, am văzut proiecte foarte bune, dar incomplete. Și atunci a trebuit să fie respinse. Sau proiecte foarte bune, dar care nu îndeplineau anumite condiții. Există un cumul de criterii pe care proiectul trebuie să îl îndeplinească. 

Raionul Ialoveni se numără printre raioanele pro-europene și a demonstrat acest lucru la ultimele scrutine electorale, fie că au fost parlamentare, prezidențiale sau locale. Ialovenenii votează în mare parte candidați și partide pro-europene. Totuși, mai sunt și eurosceptici, cu preferințe estice. Cu siguranță ați întâlnit și astfel de oameni. Ce le spuneți? Ce argumente le aduceți în favoarea UE și a direcției vestice? 

În primul rând, cred că este datoria fiecărui cetățean care a beneficiat de sprijin venit din România, din Europa, a fiecărui cetățean care a călători liber în România și Europa, a fiecărui cetățean care are copii sau părinți în Europa. E de datoria lor să le spună familiei, vecinilor, cunoscuților despre ce înseamnă Europa și cum Europa i-a ajutat. Eu nu cred că există moldovean care să nu cunoască pe cineva care e plecat în Europa sau în România. Și atunci, oricât de sceptic a-i fi, dacă ai o discuție deschisă și onestă care a fost sau a trăit în Europa, nu cred că poți să îți dorești altceva pentru tine, pentru localitatea ta, pentru țara ta, decât să fii în Europa.

– Deci prin puterea exemplului încercăm să convingem euroscepticii. 

– Exact. 

– De multe ori, acești eurosceptici au o întrebare: ce interes are România să ne ajute? Ce le răspundem? 

– Păi să se întrebe ce îi face pe ei să își ajute un frate când are nevoie, să își ajute un prieten când are nevoie, să își ajute un vecin când acesta are nevoie. Dezinteresat. Și România a spus mereu acest lucru, că ajută Republica Moldova dezinteresat. Și vom continua să facem acest lucru. Toate fondurile și ajutorul pe care România l-a oferit Republicii Moldova a fost nerambursabil și niciodată nu am făcut-o cu vreun interes ascuns.


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

93 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările