Trofeul Festivalului-concurs „Fanfara argintie” a fost câștigat de fanfara raionului Ialoveni
Orchestra raională de fanfară Ialoveni, a cărui dirijor este maestrul Grigore Vîrlan a obținut premiul mare la Festivalul-concurs național „Fanfara Argintie”, ediția a XVII-a ediție, desfășurat pe 2 iunie, în orașul Soroca.
Festivalul a reunit 13 fanfare din diferite raioane ale țării, unde au concurat și și-au demonstrat talentul artistic. Evenimentul a fost organizat de Secția Cultură și Turism a Consiliului Raional Soroca, în parteneriat cu Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, Ministerul Culturii, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Primăria municipiului Soroca.
Juriul a decis următoarea clasificare:
Premiul Mare:
Fanfara Consiliului Raional Ialoveni
Premiul I:
Fanfara Palatului de Cultură Soroca
Premiul II:
Fanfara „Magic” CRC Ștefan Vodă
Premiul III:
Fanfara UTA Găgăuzia
Fanfara Consiliului Raional Sângeri
Premiul special:
Fanfara „Maestro Band”, s. Șofrîncani, Edineț
Fanfara „Stejărel” s, Cuhureștii de Sus, Florești
Mențiune:
Fanfara PC „Mihai Volontir”, or. Fălești
Fanfara ”Hasnaș”, Hăsnășenii Mari, Drochia
Fanfara „Dumbrava” Consiliul Raional Șoldănești
Fanfara „Vozrojdenie”, CRC Taraclia
Fanfara CRC Hâncești
Fanfara „Pavel Grec”, s. Ermoclia, Ștefan Vodă
„Consiliul raional Ialoveni și Secția cultură adresează felicitări și mulțumiri colectivului de instrumentiști ai Orchestrei raionale de fanfară Ialoveni și maestrului dirijor Grigore Vîrlan, în semn de gratitudine și de aleasă prețuire pentru promovarea valorilor culturii muzicale și a imaginii raionului Ialoveni la nivel național și internațional”, se menționează pe pagina oficială a Consiliului Raional Ialoveni.
Orchestra de instrumente aerofone și de percuție de la Ialoveni deține titlul onorific de ,,Colectiv artistic model”, este laureată a multor festivaluri naționale și internaționale ale muzicii de fanfară.