Se anunță ședința Consiliului din comuna Gangura
Consilierii locali din Gangura sunt convocați în ședință ordinară. Ședința va avea loc marți, 16 iulie, la ora 14:00. Pe ordinea de zi sunt 18 proiecte, pe care Primăria le-a publicat spre consultare și care pot fi văzute AICI.
Primul proiect de pe ordinea de zi vizează aprobarea implementării unui proiect investițional în cadrul unui concurs în care Primăria Gangura a fost acceptată. este vorba despre un proiect pilot privind construcția infrastructurii de sanitație în gospodăriile individuale, în care comunitatea va avea o contribuție de 3% din valoarea totală a proiectului. Primarul comunei Gangura urmează să semneze contractul de finanțare și alte documente necesare pentru implementarea proiectului.
Un alt proiect de pe ordinea de zi este expunerea la licitație a două terenuri agricole din extravilanul localității: unul cu o suprafață de 3 ari, la un preț de start de 10.500 de lei, și altul cu o suprafață de 133 de ari, la un preț de start de 300 de mii de lei.
De asemenea, consilierii urmează să aprobe vânzarea unui teren aferent construcțiilor, la fel din extravilanul localității, la un preț de 100.000 de lei.
Un alt proiect vizează prelungirea contractului de arendă a bazinului acvatic din Misovca pentru încă un an, la un preț de 36.000 de lei.
Pe ordinea de zi se numără și un proiect ce va împuternici primarul comunei Gangura să semneze un acord de parteneriat cu Velikyi Dalnik din regiunea Odessa, Ucraina.