ialovenionline
Salubrizare Costesti1

„Un sat european trebuie să fie un sat curat”. Tinerii din Costești au organizat o acțiune de salubrizare a localității

11 august 2024
712 vizualizări

Circa 40 de tineri, Ambasadori pentru Referendum din satul Costești, au ieșit sâmbătă, 10 august, la o acțiune de salubrizare a localității. Un sat european trebuie să fie un sat curat, spun ei, iar pentru asta e nevoie de implicarea fiecărui membru al comunității. Tinerilor li s-au alăturat și autoritățile publice locale, inclusiv primarul și viceprimarii satului Costești.

Salubrizare Costesti 3

Inițiativa de a organiza salubrizarea localității aparține Ambasadorilor ai UE, iar  materialele necesare, precum mănuși sau saci de gunoi, au fost asigurate de către Primărie. Scopul acestei acțiuni a fost de promovare a integrării în Uniunea Europeană, spun participanții. 

454912750 122109275486434624 22990807117664874 n

„Noi, ca tineri, dorim să promovăm integrarea europeană în rândul a cât mai multe persoane, pentru ca la 20 octombrie, când are loc referendumul, cât mai mulți cetățeni să voteze DA. Promovăm  asta prin mai multe activități, inclusiv prin salubrizare. Vrem să arătăm că un sat european trebuie să fie mai curat, cu un mediu mai sănătos pentru localnici. Iar curățenia, nu trebuie să așteptăm să ne-o facă cineva, curățenia începe de la fiecare. Da, autoritățile locale trebuie să intervină pe străzile principale, să măture străzile, dar ține și de implicarea noastră. Dacă o să punem cu toții mâna, satul va fi unul mai curat și mai prosper”, spune Dan Mereacre, elev și Ambasador al UE în satul Costești.

Salubrizare Costesti 2

Tinerii care au participat la acțiunea de salubrizare speră că localnicii care i-au văzut făcând curat, vor fi motivați pe viitor să nu mai arunce deșeuri în spațiul public. 

„Unii tineri au făcut curat în partea de centru a satului, alții au ajuns până în partea de Gârle, o echipă a mers până la intrarea în sat, aproape de Lacul Costești, o altă echipă a mers în deal la școală. Deci a fost acoperită o mare parte a satului”, mai spune Dan Mereacre.

454735517 122109275594434624 5080891595327784881 n

Grigorița Elisa și Fiodor Marandici sunt alți doi tineri care fac parte din campania Ambasadori pentru Referendum. Aceștia spun că se implică în activități de promovare a integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană pentru un viitor prosper pentru ei și pentru toți cetățenii țării noastre. 

Participarea la acțiunea de salubrizare este de a motiva și alți tineri să se implice în activitățile ce au loc în comunitatea lor, inclusiv în păstrarea curățeniei în spațiul public. 

„Educația este cea mai puternică armă cu care poți schimba o lume, spunea Nelson Mandela. E timpul tinerilor să se implice. Trebuie să fim motivați de simțul datoriei pe care îl avem față de viitorul nostru, de casa noastră, până la urmă”, spune Fiodor Marandici.


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

93 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările