ialovenionline
dupu dimitriu cimislia 2024

Adrian Dupu: Ca senator voi continua să susțin proiectele care duc la consolidarea relației speciale dintre România și R. Moldova

7 noiembrie 2024
139 vizualizări

Candidatul la funcția de senator din partea Partidului Național Liberal din România pentru diaspora, Adrian Dupu, alături de Anatolie Dimitriu, vicepreședinte PNL R. Moldova, a avut o întrevedere la Cimișlia cu membrii, simpatizanții și susținătorii PNL din sudul Republicii Moldova. La eveniment au fost prezentate angajamentele PNL pentru cei prezenți.

Nicolae Ionel Ciucă și Partidul Naţional Liberal sunt garanția că Republica Moldova va avea în continuare atât la București cât și în Europa un partener și un apărător al intereselor sale”, a spus Dupu.

Oficialul român a menționat că, în calitate de secretar de stat pentru relația cu Republica Moldova, și-a pus priceperea și experiența în a promova și susține apropierea dintre cele două state și a demonstrat prin munca depusă că merită să îi reprezinte pe cetățenii din stânga Prutului în Parlamentul României.

Ca senator voi continua să susțin proiectele care duc la consolidarea relației speciale dintre România și Republica Moldova”, a conchis Adrian Dupu.

CMF: 11240002


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

93 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările