ialovenionline
466915168 986886473250873 4885473635248648246 n

Adrian Dupu, întâlnire cu cetățenii la Horești. „Voi continua să susțin proiecte și să mă asigur că fiecare cetățean din R. Moldova vede și simte ajutorul pe care România îl oferă necondiționat”

13 noiembrie 2024
133 vizualizări

Peste 500 de oameni au participat ieri seara la o întâlnire cu Adrian Dupu, candidat la funcția de senator din partea Partidului Național Liberal din România pentru diaspora. La eveniment au participat reprezentanți ai PNL Republica Moldova, precum fostul președinte de raion Anatolie Dimitriu, primara satului Dănceni Victoria Butuc-Guranda, dar și alții. De asemenea, Adrian Dupu a prezentat programul electoral al candidatului PNL la funcția de președinte al României, Nicolae Ciucă.

„Aseară, la Horești, cea mai mare casă de cultură din raionul Ialoveni, a fost neîncăpătoare pentru cei peste 500 de oameni veniți să îl susțină pe președintele Nicolae Ionel Ciucă și Partidul Național Liberal. M-am bucurat să avem alături de noi președinți de raioane și primari din Ialoveni, Nisporeni, Călărași, Hîncești, Strășeni, Anenii Noi, și suburbiile Chișinăului”, scrie Adrian Dupu pe pagina sa de Facebook.

„Împreună cu colegii din conducerea PNL Republica Moldova, Anatolie Dimitriu, Alexandru Barbarosie, Victoria Butuc – Guranda și Ion Alexa, am prezentat prioritățile președintelui Nicolae Ciucă și ale PNL pentru Republica Moldova și pentru românii din afara granițelor. Ca senator voi continua să promovez și să susțin proiectele destinate autorităților locale din stânga Prutului și să mă asigur că fiecare cetățean din Republica Moldova vede și simte ajutorul pe care România îl oferă necondiționat”, mai spune candidatul.

Puțini sunt cei care au cunoscut și cunosc atât de aproape Republica Moldova, satele și instituțiile noastre de educație. Sunt convinsă că în calitate de viitor senator, veți pune umărul să aducem România mai aproape de Republica Moldova și să facem marea unire prin oameni, prin comunități, prin orașele noastre”, a spus Victoria Butuc-Guranda în cadrul evenimentului.

466596302 986886429917544 5408058433699077950 n

Amintim că Adrian Dupu ocupă, începând cu martie 2021, funcția de secretar de stat al Departamentului pentru Relații cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României, departament care a finanțat sute de proiecte în localități din Republica Moldova, inclusiv în raionul Ialoveni.

Pentru alegerea Senatului și Camerei deputaților, cetățenii români sunt invitați la secțiile de votare la 1 decembrie. De altfel, la 24 noiembrie, cetățenii români sunt chemați să aleagă următorul președinte al României.

Pentru ambele scrutine, în Republica Moldova vor fi deschise 59 de secții de votare, dintre care patru vor fi deschise în raionul Ialoveni.

CMF: 11240002


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

93 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările