ialovenionline
adrian dupu pnl

Adrian Dupu, PNL: Termenul de redobândire a cetățeniei nu va depăși un an

21 noiembrie 2024
109 vizualizări

Președintele PNL Diaspora, Adrian Dupu, a anunțat astăzi că una dintre principalele sale priorități în viitorul Parlament al României va fi modificarea legislației privind redobândirea cetățeniei române. Oficialul a precizat că împreună cu echipa sa lucrează la noul proiect și caută soluții pentru ca termenul de soluționare a dosarelor să nu mai depășească un an.

„Am avut deja mai multe întâlniri cu noua conducere a Autorității Naționale pentru Cetățenie și am solicitat o analiză a principalilor factori care duc în prezent la timpul mare de așteptare”.

Totodată, Adrian Dupu a precizat că în noul Legislativ va propune înființarea unor centre de stare civilă dedicate transcrierii actelor de stare civilă doar pentru românii din afara granițelor și celor care au redobândit cetățenia.

Este inacceptabil ca după ce oamenii așteaptă ani să redevină cetățeni români, să mai aștepte câteva luni pentru transcrierea actelor. Acest lucru este valabil și pentru românii din afara granițelor cu documente emise de statele de adopție…() Mă voi asigura ca niciun român din afara granițelor nu va mai aștepta luni și ani pentru a obține documentele care i se cuvin”, susține președintele PNL Diaspora.

CMF: 11240002


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

93 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările