O afacere dulce din Costești își extinde prezența pe piața locală și internațională cu suportul USAID
Un producător de miere din satul Costești a reușit să schimbe strategia de comercializare a mierii de la vânzare în butoaie la comercializarea mierii ambalate prin îmbunătățirea calității mierii și diversificării ambalajului, cu ajutorul suportului proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova. Astfel, pe parcursul ultimilor doi ani, compania Regina Naturii a lansat 10 noi tipuri produse de miere de calitatea superioară comercializată în 15 modele de ambalaje destinate consumatorilor individuali, dar și HoReCa.
Pentru ambalarea mierii în borcane mici, USAID APM a ajutat Regina Naturii să completeze și să sistematizeze secția de ambalare o linie de ambalare și etichetare, ce reduc numărul de persoane implicate în procesul de ambalare și etichetare de la opt angajați la doi și reduce timpul de lucru de trei ori. Totodată, pentru a face față provocărilor pandemiei COVID-19, USAID APM a ajutat Regina Naturii să dezvolte etichete cu o nouă imagine a produselor și să lanseze un magazin online de miere ambalată – www.reginanaturii.md .
Investiția totală a fost de circa 3,5 milioane MDL, dintre care peste 1 milion MDL au fost oferiți de USAID. Datorită acestor investiții, mierea Regina Naturii și-a extins prezența în mai multe rețele de magazine din țară, este comercializată în România și este în proces de negociere privind comercializarea mierii ambalate în rețelele de magazine din mai multe state ale UE.
Nicanor Negru, directorul companiei Regina Naturii, declară că toate investițiile efectuate au condus la dezvoltarea unor produse de miere de cea mai înaltă calitate. ”Până în prezent circa 97 la sută din mierea produsă de noi era exportată en-gros (în butoaie de inox de 300 kg la un preț mai mic, care ulterior era ambalată și comercializată de către procesatori mari de miere din UE). Noi însă vrem să oferim mierea direct ambalată de noi, care poate fi identificată după gustul excepțional și cu o imagine memorabilă. Ne dorim ca să oferim și consumatorilor din Moldova produse calitative și diverse similar celor pe care le oferim consumatorilor europeni”, a explicat Nicanor Negru.
Compania colaborează cu circa 1000 de apicultori din toată țară, monitorizați riguros la etapa de producere a mierii și de recoltare, pentru a asigura calitate înaltă mierii, iar pentru a asigura calitatea și inofensivitatea mierii, produs este testat atât în laboratoarele din Republica Moldova, cât și din Germania. Ulterior, mierea este omogenizată și ambalată pentru comercializare. În anul 2020, mai multe tipuri de miere Regina Naturii au fost premiate cu medalii de aur, argint și bronz pentru calitate și ambalaj în cadrul Expoziţiei Internaționale London Honey Awards.
Proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova a acordat pe parcursul ultimilor patru ani multiplă asistență tehnică și financiară sectorului apicol din Moldova pentru a spori volumul de producție de miere și calitatea mierii, astfel încât mierea moldovenească să fie competitivă pe piața externă. În acest context, au fost acordate granturi în valoare totală de circa 865 mii USD, care au generat investiții adiționale din partea sectorului privat de peste 1, 94 milioane USD.