Identificat și sancționat. Șoferul BMW-ului parcat pe o zebră din Ialoveni s-a ales cu amendă
Inspectoratul de Poliție anunță despre faptul că au identificat conducătorul auto, care la 14.06.2021 a parcat neregulamentar automobilul personal de model BMW, pe str. Alexandru cel Bun or. Ialoveni, pe trecerea de pietoni, manifestând un comportament nerespectuos față de ceilalți participanți la trafic.
În urma măsurilor întreprinse de către angajații IP Ialoveni, la scurt timp a fost identificat, dovedindu-se a fi un bărbat cu vârsta de 26 ani, locuitor al satului Dănceni r. Ialoveni.
Șoferul a fost sancționat în conformitate cu art. 238 alin. (2) Cod Contravențional, cu o amendă în mărime de 30 UC și 4 puncte de penalizare.
Menționăm că încălcarea a fost sesizată public, de către un alt locuitor al orașului, pe grupul de FB „Ialoveni-orașul soarelui”