Adunarea generală extraordinară a Asociației Raionale de Fotbal este convocată pentru a fi ales un nou președinte
La 18 martie, în sala mare a Consiliului Raional Ialoveni, ora 14:00, va avea loc Adunarea generală extraordinară a membrilor Asociației Raionale de Fotbal, unde va fi ales noul președinte al Asociației. Asta după ce fostul președinte al Asociației, Efim Agrici, s-a stins din viață.
Toți membrii actuali urmează să fie invitați oficial, iar doritorii de a deveni membri sunt invitați să depună o cerere la secretarul Asociației, Evgenii Andronachi, până la data de 25 februarie (date de contact: email – [email protected], tel – 069111025).
În cadrul Adunării generale se propune aprobarea Statutului în redacție nouă, dar și alegerea conducerii Asociației Raionale de Fotbal. Candidaturile pentru funcția de președinte al Asociației vor fi înaintate secretarului până la data de 8 martie. Candidaturile pot fi prezentate cu cererea, copia actului de identitate, programul de activitate și dovada că este înaintat de cel puțin doi membri ai Asociației.
Decizia privind convocarea Adunării generale a fost luată în cadrul ședinței Consiliului de Administrare a ARF din 4 februarie 2022. Totodată, s-a mai decis cu privire la condițiile de acceptare a calității de membru asociației, cât și mărimea cotizației anuale în mărime de 1000 de lei anual, fiind exceptate de la plată cluburile de fotbal pentru copii AO „Smart” și AO „Vovslav Judo Club”.