ialovenionline
leon turcanuFoto: Ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu. Sursa: www.ipn.md

Ambasadorul României: „Presiunile Rusiei sunt foarte înalte. Admirăm reziliența Moldovei”

1 noiembrie 2024
127 vizualizări

România a investit milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii din satele Republicii Moldova și va continua să ofere sprijin, dă asigurări Ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu, într-un interviu pentru IPN. Diplomatul român îi îndeamnă pe cetățenii Republicii Moldova să nu se lase influențați de nimeni în luarea deciziei despre viitorul țării și să aleagă un președinte care va construi o societate în care moldovenii din străinătate vor dori să se întoarcă, iar cei care se află aici să nu plece.

IPN: În preajma celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, moldovenii se află, de fapt, într-un moment de răscruce, în care vor trebui să aleagă între un viitor pro-european și unul pro-rus. De altfel, rezultatele referendumului s-au lăsat cu numeroase interpretări și comentarii. Unii au spus că acel procent care a făcut diferența este un rezultat rușinos, alții, dimpotrivă, au spus că este o victorie, având în vedere milioanele care au fost pompate din Federația Rusia pentru campaniile de dezinformare și de propagandă în Republica Moldova. Ce părere aveți?

Cristian-Leon Țurcanu: Din punctul meu de vedere, rezultatul obținut la referendum este o victorie. Este o victorie atât a Republicii Moldova, dar mai important decât atât este victoria fiecărui cetățean. Este o alegere, în mod clar și evident, pentru un viitor în pace, în securitate și prosperitate, iar aici ne referim nu doar la ziua de azi sau de mâine, ci și la ceea ce va urma după generația noastră. Da, ne aflăm în fața unui eveniment deosebit de important, al doilea tur al alegerilor prezidențiale, unde din nou cetățenii Republicii Moldova sunt chemați să facă o alegere care va determina viitorul Republicii Moldova și al celor care trăiesc în diaspora. Cât despre referendum, a fost un moment dificil, într-o perioadă dificilă, în care fiecare cetățean din Republica Moldova este obiectul unui război hibrid, dus consecvent de Moscova, în care Kremlinul investește resurse imense, iar în aceste condiții cetățenii au fost extrem de curajoși și înțelepți să-și exprime punctul de vedere.


IPN: 
La dezbaterea publică dintre cei doi candidați s-au spus multe, inclusiv despre relația Republicii Moldova cu România. Domnul Stoianoglo a afirmat că nu cunoaște nici un proiect regional comun de dezvoltare, declarație care a fost calificată drept jignitoare la adresa României de către presa românească. Cum credeți ce a urmărit, de fapt, candidatul Stoianoglo?

Cristian-Leon Țurcanu: Suntem în plină campanie electorală și, în calitate de diplomat, nu pot să comentez asemenea informații, dar ceea ce pot să vă spun este că, doar dacă e să ne uităm la ultimii zece ani, România a finanțat renovarea a circa 1000 de grădinițe și școli din Republica Moldova, a finanțat sisteme de apeducte, de canalizare, în zone rurale, exact unde este mai multă nevoie. Oricine se plimbă prin centrul Chișinăului poate să vadă Muzeul de Artă, renovat din bani românești – aproape un milion de euro, Sala cu Orgă, renovată cu aproximativ un milion de euro, la Comrat a fost construit un bloc al liceului „Mihai Eminescu”, cu circa 800 000 de euro, la Cahul este aproape finalizat un nou teatru, costul lucrărilor fiind de aproape un milion de euro. Cam acestea sunt proiectele pe care le-a făcut România în cooperarea cu autoritățile de la Chișinău în ultimii ani, iar exemplele pot continua.

Progresele făcute în ultimii patru ani sunt enorme

IPN: O critică la adresa guvernării care a apărut atât în rândul jurnaliștilor, cât și al societății civile,imediat după alegeri, a ținut de fraudarea scrutinului, și anume cum a fost posibil ca în acești patru ani de guvernare pro-europeană acea rețea criminală sub patronajul fugarului Ilan Șor să înflorească atât de mult? Unde s-a greșit?

Cristian-Leon Țurcanu: Vorbeam mai devreme despre războiul rus dus de Federația Rusă. Aceasta este o componentă foarte serioasă a acestui război hibrid. Vorbeam de sursele imense investite de Kremlin. Asta e dovada. În ultimii patru ani, autoritățile de la Chișinău au făcut progrese enorme. Dacă ne uităm la reforme, la procesele de modernizare, acestea sunt foarte semnificative. Poate, sunt unii critici care spun că e nevoie de mai mult. Așa este, e nevoie, însă progresele înregistrate în ultimii ani sunt imense. Acest lucru a fost recunoscut de Uniunea Europeană, de Comisia Europeană, de toți experții. Influența pe care Kremlinul încearcă din răsputeri s-o exercite este foarte puternică. Autoritățile au reușit, în acești patru ani să facă față unor situații deosebit de grele și tot în această perioadă au fost nevoite să răspundă în fiecare zi la acțiunile agresive ale Federației Ruse, care se manifestă prin rețelele criminale, propagandă, iar toate aceste lucruri sunt combătute în fiecare zi de instituțiile de specialitate.

Avem foarte multă admirație față de reziliența Republicii Moldova pentru că aici presiunile făcute de Federația Rusă ating niște cote foarte înalte

IPN: De ce credeți că funcționează încă atât de bine, mașinăria propagandistică de la Kremlin și care sunt lecțiile pe care ar fi bine să le învățăm, pentru a deveni mai rezilienți?

Cristian-Leon Țurcanu: Cea mai bună lecție am primit-o deja, iar această lecție a fost dată de alegători la referendum. Ei au demonstrat că se poate. Alegătorii au găsit înțelepciunea să discearnă adevărul de minciună și să aleagă cu sufletul, cu inima și cu mintea. Propaganda rusă are o tradiție îndelungată, a pus presiune pe oamenii de aici zeci de ani și nu se întâmplă doar în Republica Moldova. Avem foarte multă admirație față de reziliența Republicii Moldova, pentru că aici presiunile făcute de Federația Rusă ating niște cote, foarte, foarte înalte.

0Q8A4210

Am încredere în înțelepciunea oamenilor de aici!

IPN: Să ne imaginăm scenariul că cele mai multe voturi ar merge către candidatul pro-rus. Ce se va întâmpla în acest caz?

Cristian-Leon Țurcanu: Am încredere în înțelepciunea oamenilor de aici. Cred că cetățenii Republicii Moldova vor alege să fie conduși de cineva care poate să construiască o societate și o economie în care fiecare cetățean să se simtă respectat, din care cetățenii să nu vrea plece. Pentru asta e nevoie de câteva lucruri de bază: pace, securitate și prosperitate. Pentru asta e nevoie ca fiecare cetățean să meargă să voteze, deoarece este o obligație față de propria persoană, față de familie și față de societate.

IPN: Ce mesaj aveți pentru cetățenii Republicii Moldova, în preajma celui de-al doilea tur, în care se va decide viitorul țării?

Cristian-Leon Țurcanu: Îndemn toți cetățenii să meargă să voteze așa cum cred ei că este mai bine. Să nu voteze sub influența nimănui.


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

93 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările