Aprobat: Regulament de utilizare a terenurilor de sport, de joacă și fitness din Ialoveni
Consiliul orășenesc Ialoveni a aprobat un set de reguli pentru accesul și modul de utilizare a terenurilor de sport, a terenurilor de joacă și a terenurilor de fitness în aer liber, gestionate de Primăria orașului Ialoveni. Regulamentul a fost votat în cadrul ședinței din 21 mai 2024.
Conform Regulamentului, accesul persoanelor va fi permis tuturor persoanelor fizice și juridice, care respectă următoarele reguli:
- păstrarea curățeniei și ordinii pe terenuri;
- este interzisă deteriorarea sau vandalizarea terenurilor sau a echipamentelor aferente. Provocarea daunelor pot duce la aplicarea de sancțiuni;
- minorii nu vor avea acces la terenurile de sport, fără acordul persoanelor responsabile de stadioanele respective;
- utilizatorii sunt obligați să respecte indicațiile personalului desemnat de către primărie în legătură cu utilizarea terenurilor.
Nerespectarea Regulamentului poate duce la interzicerea temporară sau permanentă a accesului la terenurilor de sport, terenurilor de joacă și terenurilor de fitness în aer liber, precum și la aplicarea altor sancțiuni conform legii.
De asemenea, Regulamentul spune că Primăria orașului Ialoveni nu poartă răspundere față de incidentele produse pe terenurilor de sport, terenurilor de joacă și terenurilor de fitness în aer liber gestionate de aceasta.