Atenție, șoferi! De astăzi încep lucrările de reabilitare a șoselei Hîncești
Astăzi, 20 noiembrie 2024, au început lucrările de reabilitare a șoselei Hîncești, pe tronsonul cuprins între strada Sihastrului (semaforul de la Kaufland) și intrarea în orașul Ialoveni. Conform contractului de execuție, lucrările urmează a fi realizate în termen de până la un an, iar valoarea proiectului este de 81,2 milioane de lei. Șoseaua Hîncești este una din cele mai importante artere rutiere, cu o lungime de 3,4 km și 8 benzi de circulație, care conectează capitala cu orașul Ialoveni, dar și cu tot sudul țării.
De menționat că șoseaua Hîncești se află într-o stare deplorabilă, care afectează mult confortul de deplasare, depășind nivelul de zgomot admisibil. Potrivit experților, drumul poate fi reabilitat eficient, iar durata de viață a acestuia poate fi extinsă în mediu cu 15 ani, dacă se aplică tehnici moderne adecvate.
Printre lucrările de reabilitare planificate se numără:
– reprofilarea suprafeței de rulare și remedierea degradărilor până la o adâncime medie de 2,5 cm;
– înlocuirea integrală a dalelor de beton degradate;
– reabilitarea rugozității prin metoda Grinding (pentru prima dată utilizată în Republica Moldova);
– restabilirea și etanșarea rosturilor de dilatație termică cu materiale polisulfidice.
Pentru a reduce disconfortul participanților la trafic, lucrările vor fi organizate etapizat, pe segmente și benzi, astfel încât să fie afectată cât mai puțin circulația rutieră.