Costești: Un minor de 15 ani ar fi înjunghiat un bărbat de 34 de ani în urma unui conflict iscat între cei doi
Un minor de 15 ani ar fi înjunghiat un bărbat de 34 de ani, în urma unui conflict iscat între cei doi. Victima a fost transportată la spital, însă ca urmare a leziunilor primite a decedat. Incidentul a avut loc, aseară, 17 septembrie, în localitatea Costești.
„Aseară, ora 22:30, poliția din Ialoveni a fost sesizată precum că un bărbat din Costești ar avea o plagă în regiunea pieptului. La fața locului, polițiștii au stabilit că un adolescent de 15 ani, deplasându-se la domiciliul unui cunoscut de-al său de 34 ani, din aceeași localitate, la un moment dat între cei doi s-ar fi iscat un conflict, minorul aplicându-i bărbatului o lovitură cu cuțitul în regiunea pieptului.
Victima a fost transportată de urgență la spital, unde urmare a leziunilor primite a decedat”, spune ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Ialoveni, Mariana Didenco.
Pe caz acest caz a fost inițiat un proces penal în baza art. 151 Cod Penal, pe faptul vătămării intenționate grave a sănătății, soldate cu decesul victimei.
Minorul a fost reținut pe un termen de 72 ore.