ialovenionline
crin antonescu candidat

Crin Antonescu: Garanțiile de securitate pentru Ucraina și Republica Moldova trebuie discutate împreună 

fas fa-archway
30 aprilie 2025
107 vizualizări

Candidatul coaliției de guvernare, Crin Antonescu, a afirmat în dezbaterea prezidențială organizată marți seara la TVR că discuțiile privind garanțiile de securitate după încheierea războiului din Ucraina ar trebui să includă și o componentă adresată Republicii Moldova. 

„E foarte important … ca România să discute – la pachet cu chestiunea garanțiilor de securitate pentru Ucraina – și garanțiile de securitate, directe sau indirecte, pentru Republica Moldova”, a spus Crin Antonescu. El a precizat că România ar trebui să aibă un cuvânt de spus atunci când se discută despre cadrul de securitate post-conflict în regiune, subliniind că garanțiile de securitate pentru Republica Moldova ar fi „garanții de securitate indirecte și pentru România”. 

Crin Antonescu a spus de asemenea că, în ipoteza unei agresiuni rusești asupra Republicii Moldova, va oferi sprijin politic Chișinăului. „Fac tot ceea ce pot să fac ca președinte al României pentru cei din Republica Moldova, pentru președinta Maia Sandu”, a spus Antonescu, adăugând că alte măsuri vor fi discutate și sincronizate cu partenerii din NATO. 

În contextul temei privind apărarea și securitatea națională, candidatul susținut de PSD, PNL și UDMR a adresat felicitări veteranilor de război din România și din Republica Moldova, cu ocazia Zilei Veteranilor de Război, marcată în fiecare an pe 29 aprilie. 


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

93 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările