DOC// Peste 7,3 milioane lei au fost alocați de consilierii raionali la ultima ședință. În ce localități vor fi direcționați banii
Consilierii raionali au aprobat la ultima ședință a Consiliului Raional Ialoveni alocarea a peste 7,3 milioane de lei, pentru finanțarea unor proiecte din unele localități ale raionului, dar și alte cheltuieli.
Printre sumele alocate se numără:
- 40.000 lei pentru finanțarea amenajării unei parcări a Centrului de Sănătate Puhoi,
- 31.400 lei pentru achitarea datoriilor la lucrările de reparație a birourilor din Centrul de Sănătate Mileștii Mici,
- 18.300 lei Centrului de Sănătate Țipala, pentru achitarea serviciilor de inspecție, testare și reparație a centralei termice, pentru prelungirea autorizației sanitare,
- 16.700 lei Centrului de Sănătate Văsieni, pentru procurarea Serviciilor de audit energetic și raport de expertiză tehnică,
- 5.900 lei Centrului de Sănătate Bardar, pentru schimbarea ușii la intrare,
- 1.400.000 lei Spitalului Raional Ialoveni, pentru finalizarea lucrărilor la cantină, pentru achitarea diferenței de prețuri o zi/pat la achiziționarea serviciilor de cantină și catering pentru trei luni,
- 3.000.000 lei pentru procurarea și instalarea pompelor la Apeductul Magistral, etapa I,
- 334.000 lei contribuție pentru elaborarea documentației tehnice de proiectare la etapa 3 și 4 a Apeductului Magistral,
- 10.000 lei Asociației Obștești „Din Inimă pentru Suruceni”, pentru cofinanțarea unui proiect de regenerare a unui sector de pădure.
De asemenea, Primăriilor raionului a fost alocată suma de 1,2 milioane lei, sub formă de contribuții, dintre care:
- 100.000 lei Primăriei Nimoreni, pentru finalizarea construcției anexei Oficiului Medicilor de Familie,
- 233.500 lei Primăriei Puhoi, pentru implementarea Proiectului „Reconstrucția clădirii existente în Centrul medical zonal la parter și reparația etajului II”,
- 100.000 lei Primăriei Gangura, pentru renovarea uni bloc nou la grădinița de copii,
- 300.000 lei Primăriei Ulmu, pentru finanțarea Proiectului „Aprovizionare cu apă potabilă a satului Ulmu”,
- 500.000 lei contribuție la construcția complexului sportiv din satul Costești.
Consilierii au aprobat si alocarea unor sume de bani pentru unele instituții de învățământ din raion:
- 217.000 lei Gimnaziului Sociteni, pentru elaborarea proiectului privind construcția sălii polivalente cu cantină,
- 40.000 lei Gimnaziului Sociteni pentru finanțarea Proiectului „Igiena contează – Școala progresează”,
- 160.000 lei Liceului Teoretic Ruseștii Noi, pentru finanțarea lucrărilor de reparație a rețelelor electrice interioare în blocul A,
- 125.000 lei Gimnaziului Gangura pentru cheltuieli de întreținere și transportare a elevilor,
- 50.000 lei Gimnaziului Grigore Vieru din Ialoveni, pentru finanțarea lucrărilor de schimbare a sistemului de iluminat în 4 săli de clasă și în cabinetul de informatică,
- 250.000 lei Liceului Teoretic Aurel David din Bardar, pentru instalarea sistemului anti incendiar,
- 20.000 lei Liceului Teoretic Aurel David din Bardar, pentru procurarea a 15 seturi de costume naționale pentru Cercul Etnofolcloric „Botnenii”,
- 132.500 lei Gimnaziului Hansca pentru amenajarea sistemului pluvial și instalarea sistemului de iluminat în sala de sport,
- 75.000 lei Gimnaziului Malcoci pentru finanțarea lucrărilor de reparație a unei săli de clasă.
De asemenea, au mai fost alocați 40.000 lei pentru procurarea unui instrument muzical la Casa de Cultură.