Două persoane au fost sancționate după ce au descărcat un microbuz cu deșeuri la marginea pădurii din Sociteni. Primăria face apel către cetățeni să nu tolereze aruncarea gunoiului la nimereală
Săptămâna trecută, un morman de gunoi menajer a fost aruncat la marginea pădurii din localitatea Sociteni. În legătură cu acest fapt, Primăria Sociteni a sesizat oamenii legii. În rezultatul cercetărilor au fost identificate persoanele care se fac responsabile de evacuarea gunoiului în locuri neautorizate. Conform declarațiilor Ofițerului de presă al Inspectoratul de Poliție Ialoveni, Olesea Gherman, materialele referitoare la acest caz au fost transmise la Primăria Sociteni, care le-a aplicat făptașilor, care nu sunt locuitori ai satului, amendă în mărime de 600 de lei.
Într-o postare pe Facebook, Primăria Sociteni informează că mai sunt câteva situații similare, în care sunt suspectați locuitori ai satului Sociteni. În acest context, este de menționat faptul că în localitatea Sociteni există serviciu de evacuare a deșeurilor menajere de la cetățeni.
Prin intermediul aceluiași mesaj, primarul satului Sociteni, Victor Goloman, îndeamnă cetățenii să ofere informații despre astfel de cazuri pe pagina de Facebook a primăriei sau direct primarului. La fel, sesizări la această categorie pot fi depuse și pe platforma IaloveniOnline.md.