FOTO. Văsieni: „La poalele Țiglei”, la cea de-a XVI-a Ediție
Anual, la data de 28 august, de Sfânta Maria, Consiliul Raional Ialoveni, Secția Cultură Ialoveni, Muzeul Raional de Istorie și Etnografie „Anatol CANDU” din Văsieni și primăria Văsieni organizează Sărbătoarea meșterilor populari „La poalele Țiglei”. Sărbătoarea a ajuns în acest an la cea de a XVI-a ediție, conform unui comunicat al Secției Cultură Ialoveni.
În scopul promovării și susținerii meșteșugurilor tradiționale din diverse localități, la eveniment și-au prezentat lucrările meşteri populari din raionul Ialoveni și din întreaga țară: obiecte confecționate din lemn, fier, piese textile, ceramică și multe altele. Tematica acestei ediții a fost „Prosopul – firul roșu în tradiția populară”, în contextul căruia colectivele au avut de amenajat corturile conform vechilor tradiţii.
La eveniment au participat președintele Parlamentului, Igor Grosu; președintele Raionului Ialoveni, Mihail Silistraru; primarul satului Văsieni, Sergiu Candu și alți invitați.
La eveniment au fost prezente 15 colective artistice din raion cu program folcloric precum și meșteri populari. La finalul sărbătorii participanților li s-au oferit diplome, medalii, cadouri din partea organizatorilor.
Foto: Secția Cultură Ialoveni