Furau din seifurile agenților economici. O grupare ce acționa inclusiv pe teritoriul raionului Ialoveni, deconspirată de polițiști
O grupare specializată în furtul banilor din seifurile agenților economici a fost destructurată de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, angajații Inspectoratului de Poliție Ialoveni și Hîncești. Membrii grupului acționau atât pe teritoriul Ialoveni, cât și în alte raioane, în total fiind descoperite, până acum, 23 de furturi, fiind sustrase din saleuri peste 2 milioane de lei.
În rezultatul acțiunilor oamenilor legii au fost reținuți 6 membri ai grupării infracționale.
În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliile și în unitățile de transport ale suspecților, au fost depistate și ridicate, mijloace bănești, răngi metalice, mijloace de comunicare securizată, precum și alte bunuri sustrase.
Totodată, datorită acțiunilor coordonate și planificate ale grupului de urmărire penală, în comun cu angajații IGPF s-a reușit reținerea unui suspect, care reușise să se ascundă în momentul efectuării percheziției și care intenționa să părăsească teritoriul Republicii Moldova prin unul din punctele de trecere ale frontierei de stat.
Este de menționat că unii din membrii grupului infracțional sunt inculpați într-o cauză penală pentru comiterea infracțiunilor similare, cauză care la moment se examinează de către instanța de judecată.
În privința tuturor membrilor grupului criminal, de către procurori, a fost solicitată aplicarea măsurii preventive – arestul preventiv.