Galerie FOTO// Mesajul președintei Maia Sandu după vizita la Ialoveni
În prima parte a zilei de 22 iulie, de la ora 9 și până la orele amiezii, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat în vizită de lucru în orașul Ialoveni, unde a avut trei întâlniri, în trei locații diferite, cu funcționari și cetățeni care activează în diferite domenii.
Acesta este mesajul transmis de Maia Sandu după vizita la Ialoveni:
„Astăzi am fost la Ialoveni – un raion dinamic, cu oameni care se implică activ în viața comunităților în care trăiesc. Am discutat, la întâlnirile pe care le-am avut cu întreprinzători și medici din raion, cu angajați din învățământ și din administrația publică, despre schimbările care trebuie să înceapă în Moldova odată cu învestirea Parlamentului ales la 11 iulie și a noului Guvern.
Avem nevoie de ordine, care să ne aducă bunăstare. Voi insista că fiecare instituție de stat sa fie evaluată în bază de rezultate, iar controalele abuzive să înceteze. Vom fi cu ochii pe conducătorii de toate nivelurile pentru ca lucrurile să fie făcute corect și nu vom admite ca funcționarii să-și bată joc de banul public și de cetățeni. Cred cu fermitate că țara noastră poate să iasă din sărăcie, dacă vom avea multe afaceri prospere, forță de muncă adaptată la cerințele pieței și o agricultură competitivă. Chiar dacă nu vom rezolva toate problemele peste noapte, o abordare serioasă și corectitudine maximă neapărat vor aduce rezultatele atât de așteptate de cetățeni.„
Galerie FOTO de la întâlnirile avute de președinta Republicii Moldova la Ialoveni:
- Prima întâlnire a fost la Casa raională de cultură, unde Maia Sandu a discutat cu reprezentanții administrației publice locale și cei din domeniul educației.
- A urmat o întâlnire cu agenți economici din raionul Ialoveni la Consiliul raional Ialoveni:
- Vizita s-a încheiat la Spitalul raional laloveni, cu o întâlnire cu medicii și lucrătorii medicali: