În medicina din orașul Ialoveni urmează mai multe schimbări majore. Interviu video cu Andrei Eremia, vicepreședintele raionului
La ședința din 3 decembrie 2020, consilierii raionali au aprobat o decizie care se numește „Cu privire la implementarea proiectului ”Deschiderea Unității de Primiri Urgente în cadrul Spitalului raional Ialoveni”.
Directorul actual a Spitalului raional Ialoveni, Dinu Șargu, a prezentat și o notă informativă prin care argumentează necesitatea acestei Unități de primiri urgențe în cadrul spitalului. (notă pe care o puteți citi mai jos).
Costurile proiectului, conform informațiilor din decizia Consiliului raional, se ridică la aproape 7 milioane sau mai exact de 6 679,2 mii lei.
Ca urmare a acestui proiect, în sistemul medical din raionul Ialoveni, în special din orașul Ialoveni, ar putea avea loc mai multe schimbări majore de locație/amplasare a unor structuri medicale cum ar fi: Centrul medicilor de familie, substația de urgență, maternitatea din orașul Ialoveni.
Unul din promotorii acestui proiect este vicepreședintele raionului Ialoveni, Andrei Eremia, responsabil de domeniul social și medicină. La IaloveniOnline am realizat un interviu despre acest proiect și ce ar putea să se schimbe în acest context, mai ales că foarte mulți locuitori și-au declarat nemulțumirea, în special față de o eventuală schimbare a locației medicilor de familie din orașul Ialoveni.