ialovenionline
1

Judecătoria din Ialoveni rămâne sediul secundar al Judecătoriei Hîncești

12 iunie 2024
336 vizualizări

Parlamentul a aprobat la 30 mai 2024 proiectul de lege care prevede revizuirea hărții judiciare. Documentul prevede reorganizarea instanțelor judecătorești și a curților de apel cu scopul de a îmbunătăți calitatea actului justiției și de a asigura utilizarea rațională a banului public. Conform proiectului, unele judecătorii au fost transformate în sedii ale altor judecătorii mai mari, iar cele 4 Curți de Apel au reorganizate, rămânând într-un final doar 3.

Deși scopul proiectului a fost de a crea judecătorii suficient de mari, care să asigure formarea completelor de judecată și specializarea judecătorilor, volumul de muncă al instanțelor de judecată, costuri etc, deputatul Petru Frunze a propus separarea judecătoriei din Ialoveni de Judecătoria Hîncești și crearea Judecătoriei Ialoveni ca entitate (în prezent Judecătoria Hîncești este compusă din sediul central – Judecătoria Hîncești și Judecătoria Ialoveni, ca sediu secundar).

Deputatul aducea drept argumente „numărul în creștere a populației din Ialoveni, activitatea sporită a agenților economici, raionul cu cea mai mare creștere economică, imposibilitatea deplasării justițiabililior la judecătoria Hîncesti, cheltuieli de deplasare, restanțe la examinarea cauzelor”.

Propunerea deputatului Frunze, însă, a fost respinsă de Comisia Juridică, numiri și imunității, iar amendamentul respectiv nu a mai ajuns să fie discutat sau votat în plen. Astfel, conform proiectului aprobat în a doua lectură, din numărul total de 15 judecătorii au rămas 14. După modificare, Judecătoria Hîncești va avea sediu secundar nu doar în Ialoveni, ci și în Leova (sediul secundar Leova trece de la Judecătoria Cimișlia la Judecătoria Hîncești).

De asemenea, a fost reconfigurată rețeaua curților de apel: Curtea de Apel Centru (Chișinău), Curtea de Apel Nord (Bălți), Curtea de Apel Sud (sediul central – Cahul, sediul secundar – Comrat).

De menționat că proiectul de lege nu are drept scop reducerea sau majorarea numărului de judecători sau de angajați ai judecătoriilor și ai curților de apel. De asemenea, judecătorii și angajații din sediile redistribuite către alte instanțe își vor continua activitatea la locul actual de muncă. Singura deosebire este că, din punct de vedere administrativ, se va considera că activează în alte judecătorii.

Amintim că, în urma unor modificări legislative, începând cu 1 ianuarie 2017, Judecătoria Ialoveni a fost fuzionată cu Judecătoria Hîncești (sediul Central și sediul Ialoveni). Sediul Ialoveni are în prezent 8 judecători. Pe parcursul anului 2022, sediul Ialoveni a avut în examinare 4.896 de cauze, cu o restanță de 1.824 de cauze din 2021. Sediul Hîncești a avut 7.679 de cauze, cu o restanță de 2.178 de cauze din 2021.


Distribuie
ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

92 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările