Maia Sandu către tineri: „Avem nevoie de ajutorul tinerilor cu vocea puternică pentru a-i convinge pe toți să iasă la vot pe 20 octombrie”
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit ieri cu un grup de tineri, unde a discutat despre alegeri, politică și aderarea la Uniunea Europeană. Președinta i-a îndemnat pe tineri să iasă la vot și să convingă și pe alți să participe la alegerile din 20 octombrie.
„Tinerii prețuiesc enorm libertatea de decizie – ei vor singuri să aleagă cum se îmbracă, ce muzică ascultă, ce mănâncă, ce profesie aleg. Firesc! Atunci de ce, dragi tineri, i-ați lăsa pe alții să vă decidă viitorul și să trăiți cum au ales alții pentru voi?.
Peste 40 de mii de tineri, care au împlinit 18 ani, vor vota pentru prima dată pe 20 octombrie. Împreună cu alte sute de mii de tineri, votul lor poate înclina balanța. Ce va fi mâine cu Moldova va afecta în cea mai mare măsură tinerii. Avem nevoie de ajutorul tinerilor cu vocea puternică pentru a-i convinge pe toți să iasă la vot pe 20 octombrie. Să nu ne trezim luni cu regrete. Mai ales că referendumul nu are turul 2”, a scris Maia Sandu, pe o rețea de socializare.
De asemenea, ea le-a reamintit tinerilor că pot vota în localitățile unde învață.