Maia Sandu: „Vom continua să muncim cu toții, dincolo de distanțe, uniți de aceleași rădăcini și dragoste de țară”
Președinta Maia Sandu, a participat astăzi, 14 noiembrie, la Forumul Alianței Asociațiilor de Băștinași din Moldova, desfășurat la Complexul Turistic Costești. În cadrul evenimentului, șefa statului le-a mulțumit membrilor asociațiilor „că au pus umărul la protejarea democrației în țara noastră”.
„M-am bucurat să revăd astăzi o comunitate de oameni extraordinari la Forumul Alianței Asociațiilor de Băștinași din Moldova. Le-am mulțumit membrilor asociațiilor că au pus umărul la protejarea democrației în țara noastră. Sunt mândră de modul în care am rezistat, uniți, în fața presiunilor menite să înlocuiască adevărata voință a poporului. Împreună, am reconfirmat sprijinul cetățenilor pentru proiectul nostru de țară – să aducem Uniunea Europeană aici, acasă”, a scris Maia Sandu, pe o rețea de socializare.
De asemenea, ea a punctat că, pasiunea cu care membrii acestor asociații realizează proiecte în localitățile lor și creează punți între băștinașii de acasă și cei de peste hotare este un bun exemplu de coeziune și colaborare pentru noi toți. „Această rețea de oameni și de asociații are un rol tot mai important prin contribuția la modernizarea satelor și orașelor, de rând cu programul „Satul European”. Doar cei care nu doresc binele țării noastre pun la îndoială implicarea diasporei și rolul acesteia în dezvoltarea comunităților de acasă.
Pentru fiecare dintre noi, acasă înseamnă Republica Moldova cu satele și orașele ei. Vom continua să muncim cu toții, dincolo de distanțe, uniți de aceleași rădăcini și dragoste de țară, pentru un viitor mai bun în țara noastră”.