ialovenionline
Captură foto: Primăria Ruseștii NoiCaptură foto: Primăria Ruseștii Noi

Ministerul Educației și Cercetării susține deschiderea claselor de liceu la Ruseștii Noi

21 august 2023
776 vizualizări

Ministerul Educației și Cercetării susține deschiderea claselor de liceu în localitatea Ruseștii Noi. Astfel, Liceul Teoretic Ruseștii Noi urmează să devină instituție zonală unde vor fi încadrați și elevii din clasa a X-a din satul vecin, Văsieni. Decizia a fost luată astăzi, după lungi discuții între Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, și grupul de părinți din Ruseștii Noi și Văsieni.

Potrivit comunicatului emis de Ministerul Educației și Cercetării se precizează: „Ca urmare a consultărilor adiționale, care au avut loc, ministerul a decis să susțină această solicitare. Autoritățile locale în domeniul educației s-au angajat să asigure condițiile necesare pentru transportarea adolescenților din Văsieni la Ruseștii Noi, distanța între cele două localități constituind 6.4 km. Unitatea de transport, care va fi utilizată în acest scop, este într-o condiție tehnică bună. În prezent, 20 de cereri de admitere au fost depuse la liceul din Ruseștii Noi și 17 la cel din Văsieni. În clasa a IX-a în Ruseștii Noi își fac studiile 40 de elevi, iar în Văsieni – 19. În anul de studii 2022-2023 liceul din Văsieni nu a avut admitere în clasele de liceu din cauza numărului mic de candidați”, notează instituția.

Metodologia de admitere a elevilor în învățământul liceal, aprobată în anul 2017, prevede deschiderea claselor liceale în instituțiile care au cel puțin două clase de a X-a. 

Documentul prevede, ca excepție, că MEC poate accepta, la propunerea consiliilor raionale, organizarea învățământului liceal în baza unei singure clase de a X-a dacă instituțiile de învățământ din mediul rural întrunesc mai multe condiții, inclusiv distanța redusă dintre localități și disponibilitatea Consiliului raional de a asigura transport pentru elevi.


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

93 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările