Ministra Sănătății cere demisia unui lucrător medical de pe ambulanță, după o chemare în satul Suruceni, care s-a lăsat cu înjurături
Un caz ieșit din comun a avut loc în satul Suruceni, raionul Ialoveni. Pe rețelele de socializare au apărut imagini video în care un membru al unui echipaj medical, chemat să acorde asistență medicală unei femei, înjură și amenință. Pe acest caz s-a sesizat atât Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, care a pornit o anchetă de serviciu, cât și ministra Sănătății, Ala Nemerenco, care a solicitat demisia cadrului medical.
În imaginile publicate pe rețelele de socializare se vede cum lucrătorul medical strigă și înjură un bărbat, pe cel care a și filmat aceste secvențe.
Se pare, însă, că femeia cadru medical ar fi fost agresată, întrucât echipa de asistență medicală urgentă a fost cea care a solicitat intervenția organelor de poliție. În imaginile video postate se vede cum lucrătorul medical spune, în cadrul unui apel telefonic: „Suntem la chemare, eu am fost agresată fizic. O să o chem acuș (poliția, n.r.). M-a agresat, m-a împins, m-a pălit cu capul de pat”. „Dacă mi-ai rupt mâna, în judecată o să te dau”, a spus ulterior cadrul medical bărbatului care filma.
Ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Ialoveni, Mariana Didenco, a confirmat pentru IaloveniOnline înregistrarea acestui caz, subliniind că oamenii legii sunt în proces de documentare și stabilire a tuturor circumstanțelor.
Totuși, indiferent de circumstanțe, ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a condamnat un astfel de comportament din partea unui cadru medical: „Comportamentul manifestat de către medic nu este demn pentru un lucrător medical. (…) Am solicitat demisia cadrului medical. În pofida tuturor condițiilor, adesea vitrege, cu care se confruntă în munca lor lucrătorii medicali de pe ambulanță, educația, cultura, demnitatea, empatia și respectul pentru pacienți sunt calitățile care rămân de bază și le vom promova permanent”.
De asemenea, CNAMUP a declarat în mod public că se detașează „de orice comportament deviant eticii și deontologiei medicale în acordarea asistenței medicale de urgență la etapa de prespital”, iar pentru elucidarea tuturor circumstanțelor acestui caz a fost inițiată ancheta de serviciu.