Primarul de Ialoveni vine cu o altă propunere pentru parcul din sectorul Huțuleuca
Primarul de Ialoveni, Sergiu Armașu, propune o altă denumire pentru parcul din sectorul Huțuleuca, după ce consilierii orășenești au decis, acum o lună, că acest parc va purta numele actualului primar. Edilul se declară „măgulit și deopotrivă deosebit de onorat” de această inițiativă, dar propune o altă denumire: Parcul Prieteniei.
Într-o postare pe pagina Primăriei, publicată astăzi, Sergiu Armașu declară: „Stimați consilieri locali, dragi colegi, dragi ialoveneni, voluntari și susținători fideli pe tot parcursul activității, desigur mă simt măgulit și deopotrivă deosebit de onorat de inițiativa respectivă, dar vă rog să acceptați propunerea mea personală de a promova o denumire, care să reflecte adevăratul spirit al locuitorilor orașului nostru, să reflecte buna colaborare și sprijinul reciproc între toți locuitorii orașului și partenerii noștri de dezvoltare, să reflecte eforturile comune care le depun ialovenenii atunci când lucrează pentru o cauză comună. Propunerea pe care vă rog să o acceptați și să o promovăm unanim, toți ialovenenii, este denumirea – PARCUL PRIETENIEI!.
Prietenia adevărată este o veritabilă bogăție, o calitate care aduce pace și seamănă înțelegere în jur. În acest PARC vrem să se întâlnească prietenii, toate generațiile; în acest Parc vrem să se înfiripeze noi prietenii și să transmitem peste ani valoarea și importanța relațiilor de prietenie, bazată pe bunăvoință reciprocă, buna-credință și altruism”.