Update/ Puhoi: Arhitect, polițist, inginer mecanic și viceprimar – sunt candidații pentru funcția de primar. Vezi cine sunt consilierii propuși
Actualizare. Încă un candidat a fost înregistrat în cursa electorală pentru funcția de primar al satului Puhoi. Este vorba de Uțica Nicolae – Partidul Liberal Democrat din Moldova.
În cursa electorală pentru obținerea unui mandat de primar de Puhoi au fost înregistrate 3 persoane: Sîrbu Ivan – Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, Toma Nicolai – Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Carajea Nadejda – Partidul Acțiune și Solidaritate și Uțica Nicolae – Partidul Liberal Democrat din Moldova.
Sîrbu Ivan, candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova are 35 de ani este de profesie arhitect, însă la moment este neangajat.
Toma Nicolai, candidatul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei are 34 de ani, de profesie polițist și deține funcția de ofițer superior în cadrul Inspectoratul Național de Securitate Publică.
Carajea Nadejda, candidata Partidului Acțiune și Solidaritate este actuala viceprimară a satului Puhoi. Ea are 28 de ani și este licențiată în Științe Politice.
Uțica Nicolae, candidatul Partidului Liberal Democrat din Moldova are 60 de ani este inginer mecanic/jurist și activează în calitate de administrator la SRL-ul Nusemprim.
Cele patru partide au înaintat și lista candidaților la funcția de consilier local. Astfel, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Partidul Acțiune și Solidaritate au înaintat toți câte o listă cu 15 candidați, dintre care 6 femei și 9 bărbați, iar Partidul Liberal Democrat din Moldova a înaintat o lista cu candidați, dintre care 3 femei și 4 bărbați. Listele complete pot fi văzute mai jos.