Șase localități din raionul Ialoveni vor primi 3,65 milioane lei pentru reparația drumurilor locale
Ministerul Finanțelor va aloca, din fondul de intervenție al Guvernului, 5 871 800 de lei autorităţilor administraţiei publice locale pentru lichidarea consecinţelor situaţiilor excepţionale. Este vorba despre suport pentru zece localități din țară, dintre care șase sunt din raionul Ialoveni.
Astfel comuna Mileștii Mici va primi 599.200 lei, satul Puhoi – 900.400 lei, satul Cigîrleni – 597.900, comuna Țipala – 855.300 lei, comuna Zîmbreni – 320.600 lei și comuna Ruseștii Noi – 375.800 lei.
În urma analizării tuturor solicitărilor venite din partea comisiilor teritoriale, Comisia pentru Situații Excepționale a examinat și înaintat spre aprobare propunerea de a aloca surse financiare către primăriile localităților care au avut de suferit cel mai mult în urma intemperiilor din anul 2020. Întregul document aprobat de guvernul interimar poate fi accesat AICI.