Satul European: Complexul Sportiv Nimoreni a fost astăzi inaugurat. ”O sală unică în raionul Ialoveni”
Astăzi a fost dat în exploatare și inaugurat Complexul Sportiv Nimoreni, amplasat în imediata apropiere a Gimnaziului „Mitropolit Gurie Grosu”. Acesta presupune o sală multifuncțională pentru fotbal, volei și baschet, dispunând de spațiu pentru tenis de masă și șah. „Este o bijuterie, o sală unică în raionul Ialoveni”, a spus președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia, la ceremonia de inugurare a Complexului.
Construcția Complexului Sportiv Nimoreni a început în februarie 2022 și a costat 9,5 milioane de lei, dintre care 8,9 milioane au fost bani alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, iar 569 de mii de lei a fost contribuția comunității.
„Acest proiect este realizat în cadrul Programului Național Satul European, un program lansat la inițiativa președintei Maia Sandu. În raionul Ialoveni, timp de 4 ani de zile, sunt valorificați 256 de milioane de lei, ceea ce nu au mai văzut localitățile noastre din raion, iar 56 de proiecte de dezvoltare locală sunt realizate sau în derulare. Aceste lucruri trebuie să continue. Noi avem nevoie de proiecte de dezvoltare, iar pentru asta trebuie să susținem parcursul nostru european”, a declarat Natalia Eremia, președinta raionului Ialoveni.
„Acest complex este cel mai modern din raionul Ialoveni. Felicitări pentru acest lucru. Sper foarte mult că acest bun exemplu și de alte comunități, iar în următorii ani vom avea posibilitatea să inaugurăm noi complexe sportive în raionul Ialoveni. Cum arată acest complex, e necesar să arate toată comunitatea. Dar ca să putem avea acest lucru, trebuie să avem acces la fonduri europene”, a spus deputatul Petru Frunze, prezent la eveniment.
„În Republica Moldova apar tot mai multe obiective sportive, dar această sală este una din cele mai frumoase pe care le-am văzut. Vreau să vă îndemn să beneficiați de această sală, pentru că sănătatea vine nu doar dintr-o cultură a alimentației, dar și dintr-un mod activ de viață. Îndemn administrația locală să utilizeze această sală nu doar pentru orele de educație fizică, dar până la ora 12 noaptea să o folosiți”, a spus Sergiu Gurin, secretar de stat pe domeniul sportului la Ministerul Educației și Cercetării.
„Această idee a fost demult născută, prin 2010-2011. Apoi am încercat să căutăm finanțări, parteneri de dezvoltare, Dar așa a fost să fie, ca în 2022, să depunem acest proiect la Satul European. Să știți că tot cea avem aici e pentru dumneavoastră. Împreună vom face ca toate activitățile să fie pentru comunitate și cei din afara comunității. Ne propunem să avem și un administrator, care va fi, zi de zi, responsabil, iar fiecare din voi veți putea fi parte la competiții sportive sau diverse activități”, a spus primarul de Nimoreni, Andrei Covali.
De asemenea, în cadrul proiectului a fost îmbunătățit accesul către infrastructura sportivă. Odată cu construcția complexului se așteaptă creșterea numărului de tineri încadrați în activități sportive, petrecerea competițiilor naționale și internaționale, dar și atragerea noilor investiții pentru dezvoltarea turismului.