Secția Situații Excepționale Ialoveni vine cu recomandări înaintea începerii sezonului de încălzire
Având în vedere că sezonul rece se apropie, Secția Situații Excepționale atenționează cetățenii că trebuie să se pregătească pentru a evita cazurile de intoxicație cauzate exploatarea necorespunzătoare a instalațiilor de încălzire.
Astfel, specialiștii recomandă:
- Organizați testarea și verificarea de către o persoană specializată a sobelor și echipamentele termogeneratoare ce funcționează pe bază de combustibil gazos;
- Verificați, curățați și reparați coșurile de fum în caz de necesitate, înaintea sezonului rece și ori de câte ori este nevoie;
- Verificați cu atenție sobele și coșurile de evacuare a fumului, urmărind ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită pătrunderea scânteilor care să ducă la izbucnirea unor incendii;
- Nu utilizați sobele fără ușițe la focare sau cenușare, precum și nu utilizați lemne mai lungi decât vatra sobei;
- Mențineți ușițele focarului și cenușarului închise în timpul funcționării sobelor care utilizează combustibil solid;
- Nu depozitați material combustibil peste consumul curent în încăperile în care sunt amplasate sobe;
- Nu lăsați copiii nesupravegheați sau cu ușa încuiată în încăperi unde funcționează mijloace de încălzit;
- Nu utilizați cahla pentru a opri trecerea căldurii din sobă în coșul de fum;
- Nu aprindeți focul în sobe prin turnare ori stropire cu lichide combustibile;
- Nu uscați hainele sau alte materiale combustibile pe sobe sau în imediata apropiere a acestora;
- Asigurați ventilarea permanentă a încăperilor în care sunt instalate echipamente termogeneratoare ce funcționează pe bază de combustibil gazos, alimentate cu gaze naturale;
- Nu blocați canalul de ventilare și/sau a coșului de fum.
- Instalați detector de fum și/sau detector de gaze.