Suruceni: Circa 30 ha de vegetație, inclusiv plantații de struguri, au fost mistuite de flăcări
Circa 30 ha de vegetația au ars astăzi în apropiere de satul Suruceni, raionul Ialoveni. Informația a fost confirmată de primarul satului Suruceni, dar și de șeful interimar al Secției Situații Excepționale Ialoveni.
Potrivit lui Roman Solonenco, șef interimar al Secției Situații Excepționale Ialoveni a declarat pentru IaloveniOnline că o echipă de pompieri s-au deplasat la fața locului pentru a localiza și lichida incendiul. „La fața locului a intervenit o autospecială cu o echipă formată din 3 persoane, plus conducerea Secției, de asemenea, a fost în teren. Circumstanțele producerii incendiului se stabilesc. Deocamdată nu se cunoaște cauza izbucnirii incendiului, cazul se cercetează”, ne-a spus Roman Solonenco.
„Situația este deja sub control. Noi am făcut un cerc să vedem poate găsim cauza, să găsim ce a declanșat incendiul, dar nimic. Cineva zicea că un vecin, el zice că nu el. Pompierii nu s-au putut pronunța”, spune primarul.
În calea flăcărilor s-au nimerit nu doar vegetație sălbatică, ci și plantații ale oamenilor, spune primarul.
Foto: Sergiu Gorceac/Facebook
În mare parte, focul a afectat câmpuri nelucrate, dar cu părere de rău, sunt și terenuri lucrate. Era acolo o doamnă care avea 10 rânduri de viță de vie, pe un teren pe care îl lua în arendă. Totul a fost spulberat. Munca de un an de zile a ars într-o minută”, mai spune primarul.
De asemenea, Sergiu Gorceac a îndemnat cetățenii să fie mai atenți atunci când se află în câmp deschis: „Vă rog insistent, nu aruncați țigări sau alte obiecte inflamabile, evitați să ardeți resturile de grădinărit sau alte deşeuri în zonele cu vegetație naturală, fiți atenți la temperaturi ridicate şi la vântul puternic”.
Cu o atenționare a venit și Consiliul Raional Ialoveni, care îndeamnă cetățenii să respecte regulile antiincendiare și să evite utilizarea focului deschis. De asemenea, autoritățile atenționează că, în cazul arderii vegetației, Codul Contravențional prevede prevede amendă în mărime de la 10 000 lei până la 15 000 lei, pentru persoane fizice şi amendă de la 30 000 lei până la 40 000 lei pentru persoane juridice
Precizăm că, Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod Portocaliu de caniculă și Cod Galben de pericol de incendiu, valabile până la sfârșitul săptămânii curente, fapt care ce presupune că, în condiții de vânt și umiditate redusă, focarele de ardere se răspândesc cu repeziciune pe arii extinse, fiind un pericol pentru sectorul forestier, terenurile agricole, precum și pentru sectorul locativ.
Mai mult, înregistrarea temperaturilor ridicate, care nu sunt caracteristice perioadei date a anului, pot favoriza izbucnirea incendiilor de proporții în urma igienizării și aprinderii vegetației uscate.