ialovenionline
Square 4x4 1

Un bărbat din Suruceni urmează să fie sancționat de Primărie, după ce a aruncat câțiva saci cu gunoi la fosta gunoiște

12 iulie 2023
1150 vizualizări

Deși la gunoiștea din satul Suruceni se acceptă aruncarea doar a gunoiului biodegradabil, unii localnici se abat de la regulă și aruncă orice fel de gunoi. Un astfel de caz a avut loc recent, iar făptașul urmează a fi amendat de către Primărie.

Deja de doi ani, Primăria Suruceni a contractat o companie ce colectează și duce gunoiul din localitate la gunoiștea de la Țînțăreni. Totuși, unii oameni, dintr-un motiv sau altul, nu încheie contract și își evacuează gunoiul de sine stătător. Este și cazul unui localnic, care a fost surprins de primarul satului, în timp ce arunca la fosta gunoiște câțiva saci de gunoi, care conțineau deșeuri vegetale, dar și sticle, articole din plastic.

„Deja de doi ani, noi nu mai ducem gunoiul la gunoiștea din sat. Tindem spre o gunoiște vegetală. Avem serviciu de salubrizare, avem un contract cu o companie care se ocupă de evacuarea deșeurilor. Eu l-am văzut pe bărbatul în cauză când arunca niște saci de gunoi la gunoiște. M-am dus acolo și l-am întrebat, mi-a arătat ce a aruncat. Erau câțiva saci cu gunoi, dar și gunoi care nu era în saci. Am chemat poliția. Dumnealui spune că nu știe că avem serviciu de salubrizare, dar serviciul este activ deja de doi ani. Să trăiești în sat și chiar să nu știi că avem serviciu de salubrizare…”, a declarat Sergiu Gorceac, primar de Suruceni, pentru IaloveniOnline.

„Din păcate nu toți conştientizează necesitatea respectării legii şi a bunului simț. Cineva achită serviciul de salubrizare pentru ca deşeurile menajere să fie transportate la o gunoişte autorizată, dar cineva, nedorind să iasă din zona de „confort”, aruncă totul pe teren, pe care cu greu încercăm să-l menținem curat”, mai spune primarul.

Poliția a întocmit un proces verbal de cercetare la fața locului, pe numele făptașului, și a remis materialele Primăriei, pentru luarea unei decizii pe caz. Procesul verbal urmează să fie pus în discuție la comisia administrativă, iar primarul urmează să semneze procesul verbal cu privire la contravenție.

„Trebuie să educăm oamenii cumva”, conchide primarul.

Serviciul de salubrizare în satul Suruceni costă 80 de lei/lună pentru un tomberon, care este evacuat la fiecare două săptămâni. Persoanele care nu generează multe deșeuri au posibilitatea de a contracta un singur tomberon pentru două gospodării.


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

93 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările