Următoarea rundă de granturi a Fondului pentru Tineri Ialoveni va fi destinată alegerilor pentru consiliile locale ale tinerilor
Consiliului Raional Ialoveni și Asociația Obștească ,,Eco-Răzeni” au semnat un Acord de parteneriat privind implementarea Programului raional ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”, în perioada 2021 – 2023. Astfel cea de-a XXII-a rundă de granturi, care va fi lansată la începutul lunii februarie 2021, va fi destinată acordării suportului financiar pentru antrenarea tinerilor în exercițiul democratic al alegerilor pentru consiliile locale ale tinerilor.
Totodată, pentru următorii trei ani, Programul ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni” prevede:
- desfășurarea a 6 runde de granturi pentru tineri;
- susținerea a circa 120 de inițiative ale tinerilor din 25 de localități ale raionului;
- instruirea a peste 100 de tineri în managementul proiectelor de dezvoltare comunitară;
- implicarea a circa 480 de tineri în implementarea proiectelor și în etapele procesului decizional;
- dezvoltarea a cel puțin 20 de parteneriate cu actori comunitari;
- organizarea Galei Bunelor Practici și a Festivalului Tinerilor Activi, la finele fiecărei runde de granturi.
,,Fondul pentru Tineri Ialoveni” este un program de finanţare a initiaţivelor şi proiectelor tinerilor din localităţile raionului Ialoveni. Programul este destinat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 35 ani din localităţile raionului Ialoveni. Proiectele finanţate se desfăşoară pe aria geografică a raionului Ialoveni şi au drept obiectiv încurajarea şi creşterea participării tinerilor din localităţile raionului Ialoveni la dezvoltarea durabilă a comunităţilor în care locuiesc.
Pe parcursul a zece ani de activitate Programul a obținut următoarele rezultatele:
- au fost desfășurate 21 de runde de granturi mici pentru tineri;
- au fost implementate 356 de proiecte elaborate de grupurile de iniţiativă civică și consiliile locale ale tinerilor din 25 de localităţi ale raionului Ialoveni, cu un buget total de peste 2,2 mln. lei, dintre care circa 1 211 000 lei este contribuția Consiliului Raional Ialoveni;
- au fost implicați peste 5 mii de tineri în acțiuni de dezvoltare comunitară și de voluntariat.
Informația despre Program poate fi accesată pe paginile web: www.fondultinerilor.md sau www.il.md .