
VIDEO// Femeie din Ialoveni, șantajată cu imagini intime de fostul partener. Suspectul, reținut
Un bărbat de 46 de ani din raionul Călărași a fost reținut la Ialoveni pentru 72 de ore, fiind suspectat de trafic de ființe umane și amenințare cu divulgarea informațiilor confidențiale.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Ialoveni, cazul a fost semnalat de o femeie de 40 de ani, care a alertat autoritățile cu privire la faptul că este constrânsă de suspect să întrețină relații sexuale împotriva voinței sale.
Investigațiile preliminare au arătat că cei doi s-au cunoscut în urmă cu câteva luni și au avut o relație. După ce femeia a decis să întrerupă legătura, bărbatul ar fi început să o amenințe cu publicarea unor imagini și înregistrări video compromițătoare, obținute fără consimțământul victimei, pentru a o forța să continue relația.
Cu sprijinul procurorilor din Ialoveni, polițiștii au efectuat mai multe percheziții, ridicând telefoane mobile și alte dispozitive electronice relevante pentru anchetă.
Cercetările sunt în desfășurare, iar suspectul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 la 10 ani, conform legislației Republicii Moldova.