ialovenionline
6703b8a8c27a2c7fe5125265 Screenshot 1

VIDEO, FOTO // Organizatorul ”pelerinajelor” preoțești în Rusia, expulzat. Și-a creat o rețea extinsă de colaboratori și se ocupa de campania Victoriei Furtună

7 octombrie 2024
182 vizualizări

Federația Rusă și gruparea criminală Șor încep să culeagă roadele ”pelerinajelor” pe care le-au organizat pentru preoții din cadrul Mitropoliei Moldovei în perioada august-septembrie. Astfel, reprezentanții Bisericii Ruse în R. Moldova au organizat, pe data de 6 octombrie, un așa zis ”Marș al Păcii”, la care au fost promovate candidaturile oamenilor lui Ilan Șor, mai exact Victoria Furtună și Vasile Tarlev.

6703c9abecbb06ba9ad28e58 6703bfe52552094a93b93aab 49
”Marșul Păcii”, organizat de Mitropolia Moldovei

La marș, care a pornit de la mănăstirea Ciuflea și s-a încheiat la complexul memorial ”Eternitate”, au participat aproximativ 150 de persoane, care au primit câte un steag alb, icoane și cruci. Mitropolia Moldovei a fost reprezentată de episcopul de Bălți și Fălești Marchel, episcopul Anatolie de Cahul și Comrat, episcopul Nicolae Roșca de Ceadîr-Lunga, precum și de un grup de preoți, majoritatea fiind militari.

La complexul ”Eternitate” a fost instalată o scenă, pe care a fost oficiată o slujbă religioasă. După încheierea acesteia, fostul deputat în primul Parlament, Anatol Plugaru, a moderat un eveniment cu participarea mai multor clerici și lideri de opinie (președintele Asociației Obștești ”Republica”, Anatolie Dubrovschi, președintele comunității ruse la Chișinău, Ludmila Lascionova, etc.), care au ținut, pe rând, discursuri în susținerea politicienilor pro-ruși Victoria Furtună, Vasile Tarlev și Vladimir Voronin, prezenți și ei pe scenă.

6703c9abecbb06ba9ad28e67 6703bd3188ab3e1325ff0252 BeFunky collage%2520(6)
Vladimir Voronin și Ludmila Lascionova

În discursul său, episcopul Marchel a declarat că se va ruga pentru bunăstarea Victoriei Furtună, a lui Vasile Tarlev și a lui Vladimir Voronin. Clericii care au ținut discursuri s-au întrecut în laude pentru Victoria Furtună, pe care au numit-o ”singura femeie care s-a răsculat pentru apărarea valorilor duhovnicești”, și pentru Vasile Tarlev, despre care au declarat că ”pe timpul când era el premier, era armonie între puterea de stat și cea bisericească”.

La rândul ei, Victoria Furtună a promis că va păstra și promova valorile creștine și a specificat că se va ruga pentru pace în Ucraina.

Cei prezenți au primit câte un pachet cu cărți, oferite de AO ”Republica”.

6703c9abecbb06ba9ad28e5b 6703bdacc21259ac76a12eec 6c8c7818 aad6 46fd 831b b0064f9f13ee
Victoria Furtună

Omul din spatele ”Marșului Păcii” s-a ocupat și de ”pelerinajele” preoților în Federația Rusă

6703c9abecbb06ba9ad28e55 6703be3fd2c29fe42b6a8c86 2c5f2779 1bb1 4304 a369 6399c811f6e8
Dmitri Chistilin

Sursele Deschide.MD din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație indică faptul că de organizarea acestui ”Marș al Păcii” s-ar fi ocupat cetățeanul Federației Ruse și Ucrainei Dmitri Chistilin, în vârstă de 60 de ani.

Acesta a intrat în atenția autorităților pentru implicarea sa în campania pentru alegerile prezidențiale și eforturile depuse pentru a compromite referendumul privind integrarea europeană a R. Moldova. Pentru aceste acțiuni, Chistilin a fost expulzat din R. Moldova pe 5 octombrie, cu direcția spre Ucraina.

https://youtube.com/watch?v=GjhelrP5IWo%3Fstart%3D1

În acest sens, Chistilin a organizat și coordonat mai multe acțiuni pe teritoriul R. Moldova, în speță de-a lungul anului curent. Toate indicațiile le primea de la reprezentanții serviciilor speciale ruse (FSB), având drept persoane de legătură pe Nesterov Vadim Petrovici și pe un oarecare Voronțov.

Specialitatea lui Chistilin a fost anume interacțiunea cu preoții Mitropoliei Moldovei, fiind un apropiat al episcopului Marchel, precum și al episcopului Nicolae Roșca, cu care ar fi devenit bun prieten și care l-ar fi însoțit în timpul aflării acestuia pe teritoriul R. Moldova.

Folosindu-se de influența sa, acesta a intermediat discuțiile dintre preoții moldoveni și Patriarhia Rusă, organizând acele așa zise ”pelerinaje” ale clericilor Mitropoliei Moldovei la Moscova.

Pentru aceste ”merite”, la insistența lui Nicolae Roșca, Dmitri Chistilin a fost decorat de către arhiepiscopul Anatolie cu un ordin bisericesc. Ceremonia a avut loc la Mănăstirea ”Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din orașul Ceadîr-Lunga pe 27 septembrie și a fost ținută în secret. Pozele de înmânare a ordinului nu au fost publicate pe site-ul eparhiei pentru a nu divulga identitatea acestuia. 

6703c9abecbb06ba9ad28e64 6703c1d00b678c59c4ee6f0e 22aa073c dbd2 4740 953f 12113732a974
Poză de la ceremonia de decorare a lui Chistilin de către arhiepiscopul Anatolie

Vizitele lui Chistilin în R. Moldova

Dmitri Chistilin a intrat pe teritoriul R. Moldova de mai multe ori, folosind, de fiecare dată, pașaportul ucrainean.

Pe 1 mai 2024, acesta se prezintă la PTF Leușeni-Albița în calitate de pasager al unui automobil condus de Alexandr Șornicov, despre care sursele noastre relatează că ar fi rudă a lui Igor Șornicov, exponent al regimului separatist transnistrean.

Pentru a-și camufla activitatea subversivă, acesta se prezenta drept expert în probleme eurasiatice, cercetător și director al unui institut internațional. 

Anume la recomandarea lui Igor Șornicov, Chistilin s-a întâlnit atunci cu mai mulți exponenți ai clasei politice și mediului civic pro-rus din R. Moldova, inclusiv cu deputatul comunist Constantin Starîș, activistul Igor Tuleanțev, fostul șef-adjunct al Biroului Politici de Reintegrare, Nicolai Țveatcov, precum și cu mai mulți reprezentanți ai AO ”Republica”. 

Discuțiile s-au axat pe modalitățile în care Chistilin poate să-i ajute pe pro-rușii de la Chișinău, acesta sugerând că are acces la autoritățile de la Moscova. În acest sens, el a solicitat atunci planurile detaliate de acțiune și bugetele estimate.

O altă misiune primită de Chistilin din partea Federației Ruse a fost să formeze un nucleu de oameni care să inițieze un nou proiect politic de centru sau centru-stânga cu poziții ideologice moldoveniste.

După vizita sa în R. Moldova, pe data de 30 mai a fost organizată la Chișinău conferința de înființare a Mișcării Naționale Antirăzboi ”Moldova împotriva războiului”, la inițiativa Asociației Obștești ”Republica”.

Sursele Deschide.MD indică faptul că atât inițiatorii, cât și direcțiile de acțiune/narativele lansate, fac parte din conținutul planurilor puse la dispoziția lui Chistilin.

În perioada 16-29 septembrie, a revenit în R. Moldova, perioadă în care s-a ocupat de coordonarea acțiunilor preoților din cadrul Mitropoliei Moldovei, pe care i-a angajat în adunarea semnăturilor pentru înregistrarea Victoriei Furtună în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Toate acțiunile în acest sens au fost finanțate prin intermediul Organizației ”Evrazia”, fondată de fostul contabil al lui Ilan Șor, Nelli Parutenco și în spatele căreia s-ar afla serviciile speciale din Rusia.

Pe 29 septembrie a plecat în Federația Rusă, după care, pe 3 octombrie, a revenit în R. Moldova cu scopul de a coordona activitatea electorală și de a oferi consultanță politică Victoriei Furtună. Deși planifica să rămână până după alegerile din 20 octombrie, Chistilin a fost expulzat chiar de ziua lui de naștere, pe 5 octombrie, de către Inspectoratul General pentru Migrație.

Autoritățile l-au declarat indezirabil pe teritoriul R. Moldova pe o perioadă de cinci ani pentru implicarea sa în treburile interne, care pune în pericol securitatea națională.

Vizita în România. Legăturile cu Șoșoacă și PPR

6703c9abecbb06ba9ad28e5f 6703c43c753853aa93e02214 Screenshot 2
Masa rotundă organizată la București pe 21 septembrie de către Dmitri Chistilin (dreapta)

În perioada 20-22 septembrie, Dmitri Chistilin efectuează o vizită la București, unde organizează, prin intermediul Institutului Internațional „Simon Kuznets” pentru Auto-Organizare și Dezvoltare, o masă rotundă cu genericul „Amenințări și riscuri de securitate ale UE în contextul dezvoltării conflictului ucrainean. Rolul și locul relațiilor București-Chișinău-Tiraspol în politica externă și securitatea europeană”.

La eveniment au fost invitați politicieni, experți și jurnaliști din România, R. Moldova sau Ucraina, inclusiv eurodeputatul Diana Șoșoacă, candidatul la funcția de președinte al R. Moldova, Victoria Furtună, deputații Dumitru Viorel Focșa și Mihai Lasca (aleși pe listele AUR România, însă între timp au trecut la Partidul ”Patrioții Poporului Român”), politologul și omul de afaceri moldovean Serghei Banari, etc.

Pentru acțiunile sale, Chistilin apare în vizorul autorităților române, fiind interogat la ieșirea din țară despre scopul vizitei și măsurile organizate. Intențiile sale sunt să mai organizeze o conferință în România pe subiecte geopolitice și consecințele războiului din Ucraina, având sprijin în acest sens din partea Dianei Șoșoacă și a deputaților PPR. Evenimentul ar urma să aibă loc în noiembrie la Palatul Parlamentului, în București.

Ce urmează pentru ”agenții” lui Chistilin

Informațiile relatate mai sus arată că Dmitri Chistilin și-a făcut o rețea extinsă de colaboranți pe teritoriul R. Moldova, formată din politicieni, fețe bisericești, activiști civici și experți. Rămâne de văzut care va fi reacția autorităților de la Chișinău, dacă se vor limita doar la expulzarea lui Chistilin, sau vor lua măsuri în privința Victoriei Furtună, a lui Vasile Tarlev, episcopilor Marchel și Nicolae Roșca, membrilor AO ”Republica”, etc.


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

93 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările