ialovenionline
evghenia gutul sor tauber moscovaCaptură de ecran: Evghenia Guțul, Ilan Șor și Marina Tauber, la Moscova

VIDEO// Investigația ”Păcatele penale ale Evgheniei Guțul”

18 noiembrie 2024
126 vizualizări

Până să fie aleasă bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul a avut un rol important în lanțul de finanțare ilegală a fostului Partid „ȘOR” cu bani aduși preponderent din Federația Rusă și care provin, potrivit procurorilor, de la grupul criminal în frunte cu politicianul fugar la Moscova, Ilan Șor. Deși, la alegerile din mai 2023, a obținut voturile locuitorilor din Găgăuzia și se află, în prezent, la cârma autonomiei, procurorii Anticorupție nu au trecut cu vederea păcatele lui Guțul din perioada 2019-2022, atunci când deținea funcția de secretară a Partidului „ȘOR” și i-au deschis un dosar penal, care de aproape jumătate de an se află pe masa judecătorilor. Ce învinuiri i se aduc și cine i-au fost complici, aflați în anchetă.   

9 septembrie 2022. Acest protest din fața Președinției Republicii Moldova a avut loc după ce, pe 21 iulie 2022, deputatei Marina Tauber i-a fost ridicată imunitatea parlamentară și a fost plasată în arest, fiind anchetată penal pentru că a falsificat raportul financiar al Partidului „ȘOR” pentru semestrul întâi al anului 2022. Mai exact, a inclus cheltuieli de doar 1 milion 700 de mii de lei, dar, în realitate, suma era de 12 ori mai mare.

captura de ecran din 2024 11 18 la 12.39.04 1

ILAN ȘOR, politician fugar, președintele fostului Partid „ȘOR”Marina Tauber și alți colegi de-ai noștri stau, astăzi, în subsolul închisorii doar pentru că nu sunt de acord cu acești nemernici și nu doresc să slujească regimul, dar noi vom lupta până la capăt. 

La acest protest au venit peste 10 mii de oameni. Potrivit procurorilor, mulțimea care s-a adunat să o susțină pe Tauber a făcut-o pentru bani. Fiecare participant la protest ar fi fost plătit cu câte 400 de lei și le-ar fi fost achitat și transportul. Respectiv, pentru acest eveniment, care a durat doar o oră, s-ar fi cheltuit peste 6 milioane de lei. Protestatarii au fost aduși organizat din 32 de raioane ale țării, spun anchetatorii, cei mai mulți, 2 851- sunt originari din Orhei, 965 – din Florești, iar 808 – din Drochia. 

Când a avut loc acest protest, Evghenia Guțul coordona activitatea unor oficii teritoriale ale Partidului „ȘOR” și era responsabilă de verificarea și confirmarea listelor, dar și de remunerarea participanților la proteste și a făcut asta, potrivit procurorilor, în perioada septembrie – noiembrie 2022. Mai multe detalii despre rolul lui Guțul în schema de finanțare ilegală a Partidului „ȘOR” ne oferă șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin.

captura de ecran din 2024 11 18 la 12.40.12

VERONICA DRAGALIN, șefa Procuraturii AnticorupțieAceastă organizație criminală, de fapt, ducea o contabilitate destul de detaliată, pentru că aveau liste de câte persoane au adus, pentru că trebuiau să fie plătiți pentru persoanele pe care le-au adus. Deci, noi prin așa metodă am calculat exact cât a fost cheltuit de partid pentru fiecare protest în perioada pe care am examinat-o. Luând toate aceste sume, în total este suma de care Evgenia Guțul era responsabilă, ea fiind o secretară în cadrul Departamentului de Monitorizare, Planificare și Control al Partidului Politic „ȘOR”. Era responsabilă de anumite raioane din țară și când calculăm toată activitatea pe aceste raioane, inclusiv salarii, inclusiv proteste și tot restul, suma incriminată este de peste 42 de milioane de lei. 

Dosarul în care este vizată Guțul a fost trimis, în aprilie 2024, pe masa judecătorilor și se află pe rol la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. La ședința de judecată din 9 iulie 2024, în fața instanței s-au adunat mai mulți protestatari. Unii  dintre ei sunt pensionari.  

Reporter: De ce ați venit, astăzi, aici? Pentru ce protestați? 

Protestatar: Ca să stau pe scările astea. 

Protestatar: Noi fără comentarii. 

Protestatar: Nu vreau să stau acasă în pat, dar vreau să stau pe scările acestea. Iaca de ce am venit. Mai sunt întrebări? La revedere. 

Protestatară: Eu nu ofer interviu. 

Reporter: De ce sunteți, astăzi, aici? 

Protestatară: Pentru că așa trebuie. Patria are nevoie. 

Protestatar: De ce am venit astăzi? Pentru că nu este prea cald și este dimineață, și am venit din cauză că am văzut pe net că Evghenia Guțul va fi judecată. 

Reporter: O cunoașteți pe Evghenia Guțul? 

Protestatar: Personal, nu, dar îmi place politica ei. 

Reporter: De unde sunteți dumneavoastră? 

Protestatar: Din Chișinău. 

Reporter: Și cum ați venit aici? V-a organizat cineva? 

Protestatar: Nu. Din propria dorință. 

Unii dintre cei prezenți au fost fotografiați, alții au fost puși să semneze. Printre cei ce adună semnături este și această femeie, care ține în mână un caiet. 

Protestatară: Este un caiet de muncă. Am știut că ea va fi aici și am venit.

captura de ecran din 2024 11 18 la 12.41.26

Nu este singura persoană pe care am surprins-o cu astfel de liste. 

Protestatară: Vedem că aveți niște liste în mână? 

Protestatară: Ca să fiu abordată. 

Reporter: Pentru ce sunt ele?

Protestatară: Pur și simplu. Pentru ce, pentru ce… Nimic deosebit. Aceștia sunt oamenii mei, noi suntem prieteni. Și gata. 

La scurt timp, în mulțime și-a făcut apariția Evghenia Guțul. De mai bine de un an, aceasta se află în fruntea regiunii autonome găgăuze. A fost aleasă bașcan în urma scrutinului din 14 mai 2023, fiind candidata Partidului „ȘOR”. 

captura de ecran din 2024 11 18 la 12.42.52 1

EVGHENIA GUȚUL, fostă secretară a Partidului „ȘOR”, bașcanul UTA GăgăuziaAcest dosar penal este fabricat. La comanda cui? Toți știm foarte bine, înțelegem, dar noi suntem de neînvins. Eu sunt sigură că, foarte curând, ședințele de judecată vor fi independente și nu vor îndeplini indicațiile cuiva.  

Un scenariu similar l-am surprins și la alte ședințe de judecată. Oameni erau fotografiați, iar unii aveau foi cu liste în mână.

Reporter: De ce v-ați fotografiat aici? 

Protestatară: Pentru noi, ca amintire. 

Protestatară: Acestea nu sunt listele mele, sunt ale unei colege. 

Reporter: Sunt cu nume, ce înseamnă?  

Protestatară: Dați-mi pace. 

Reporter: Vedem că aveți niște nume, aici, într-un tabel? 

Protestatară: Da, și ce? E numele meu peste tot. Numai numele meu. 

Pe această femeie am văzut-o și la următorul protest, din data de 29 iulie 2024. Tot atunci au fost aduse pancarte și drapele ale Găgăuziei și Republicii Moldova, care au fost  împărțite protestatarilor.  

În instanță, împreună cu Evghenia Guțul, pe banca acuzaților mai este încă o persoană, Svetlana Popan. Aceasta este învinuită de procurorii Anticorupție că, în perioada septembrie – noiembrie 2022, fiind responsabilă de oficiul teritorial din municipiul Chișinău a fostului Partid „ȘOR”, a acceptat cu bună știință finanțarea formațiunii din partea unui grup criminal organizat, în sumă totală de 9,7 milioane de lei.

VERONICA DRAGALIN, șefa Procuraturii AnticorupțieSvetlana Popan avea o funcție similară cu cea a Evgeniei Guțul. Era o secretară în acest Departament de Monitorizare, Planificare și Control. Ea lucra în același oficiu central unde lucra și Evgenia Guțul și era responsabilă pe un anumit segment teritorial al țării. În privința ei era o zonă mai mică, deci suma totală incriminată, din punct de vedere câți bani a gestionat ea și din punct de vedere a finanțării ilegale care a intrat în folosul partidului, și apoi a fost cheltuită pe salarii, pe proteste și alte lucruri, chiria sediilor și alte lucruri.

Svetlana Popan a candidat la alegerile parlamentare din 11 iulie 2021, la funcţia de deputat în Parlament din partea Partidului „ȘOR”. Numele ei se regăsește în lista candidaților formațiunii pe poziția 62. Atunci Partidul „ȘOR” s-a ales cu șase mandate, respectiv, Popan nu a ajuns în Legislativ. La ședințele de judecată din ultimele luni au fost audiați mai mulți martori. Am reușit să discutăm cu doi dintre ei. Această femeie este pensionară și a declarat, în sala de judecată, că a participat la unele proteste, pentru care a fost remunerată cu bani. 

captura de ecran din 2024 11 18 la 13.00.27

Reporter: Cât de des primeați suma asta de 400 de lei?

Martoră în dosarul Guțul: Din anul 2016 eu sunt membră de partid. Spune, te rog, eu îmi mai amintesc de câte ori am primit? Sau eu deloc nu am primit. 

Reporter: Ziceați că aceștia 400 de lei îi primeați pentru două, trei luni?

Martoră în dosarul Guțul: Da, pentru jumătate de an, nu de fiecare dată. Mai mult, noi mergem ca membri de partid, pentru idee. Noi tare îl stimăm pe domnul Șor, de asta și venim, pentru Moldova, să fie bine în Moldova, numai pentru asta. 

Reporter: Dar oricum continuați să mergeți la proteste?

Martoră în dosarul Guțul: Neapărat. Dacă pot, eu merg. Și oamenii mei, la fel, merg. Dar noi demult nu primim nimic pentru că nu sunt bani, au fost luați.

Un alt martor în dosar este taximetrist. Acesta a acceptat să vorbească cu noi doar dacă îi păstrăm anonimatul. În vara-toamna lui 2022, adică în perioada când au fost organizate mai multe proteste de către fostul Partid „ȘOR”, bărbatul povestește că a transportat în diferite raioane niște colete în care erau bani. 

captura de ecran din 2024 11 18 la 12.44.19 1

Martor în dosarul Guțul: Sunam persoanele, persoana ieșea, mă întreba numele și îi dădeam coletul, cum era scris și atât. 

Reporter: În ce raioane ați dus colete? 

Martor în dosarul Guțul: Ialoveni, Căușeni, Ștefan Vodă, Cimișlia.

Reporter: Cât de des ați făcut acest lucru?

Martor în dosarul Guțul: De vreo cinci ori, poate șase. 

Reporter: Atunci când ajungeați în raioane, cum luați legătura cu persoanele și cum arătau acele persoane cărora le dădeați aceste colete? 

Martor în dosarul Guțul: Era noaptea, pe telefon. Erau cu glugă pe cap, cu măști pe față.

Reporter: Dar unde vă întâlneați cu aceste persoane și când vă dădeau coletele, și când le transmiteați mai departe? 

Martor în dosarul Guțul: În sectorul Rîșcani, Chișinău. 

Reporter: Dar în raioane când vă duceți, vă duceți la cineva acasă și dădeați bani? Unde vă întâlneați? 

Martor în dosarul Guțul: Ori la o benzinărie sau în centru orașului, sau la începutul orașului.

La un moment dat, într-o seară, bărbatul povestește că a împachetat coletele cu bani la el acasă.. Aproximativ – 2 milioane de lei. A doua zi dimineață, a fost trezit de ofițerii Centrului Național Anticorupție.

Martor în dosarul Guțul: Domnul polițist m-a întrebat de banii lui Șor. Dar eu cum, dimineață numai m-am trezit, și ei băteau în ușă cu picioarele, am înțeles că deja s-au pregătit să fărâme ușa. Credeau că nu vreau să deschid ușa. Atunci am fost reținut, închis la Penitenciarul numărul 13. Da, am scris tot ce știu, ce mi-am adus aminte și gata, și mi-au schimbat statul din bănuit în martor.  

Nici Evghenia Guțul și nici Svetlana Popan nu își recunosc vina. 

EVGHENIA GUȚUL, fostă secretară a Partidului „ȘOR”, bașcanul UTA GăgăuziaBineînțeles, nu poate fi nicio discuție despre legitimitatea acestui proces de judecată, pentru că, din păcate, fiecare ședință de judecată poartă un caracter formal, pentru că nu are niciun viitor juridic. 

Reporter: Cât de des comunicați cu Ilan Șor?  

EVGHENIA GUȚUL, fostă secretară a Partidului „ȘOR”, bașcanul UTA GăgăuziaBine, să spunem așa. Chestia constă în faptul că Ilan Șor este unul dintre cei mai importanți filantropi și prieteni ai autonomiei găgăuze. Bineînțeles că, atunci când am o rugăminte legată de autonomia găgăuză, eu mereu îl sun și el mereu îmi răspunde. 

SVETLANA POPAN, fostă secretară a Partidului „ȘOR”Nu sunt vinovată și nu înțeleg pentru ce pe mine mă învinovățesc. Nu ofer comentarii. Vă rog frumos, merci, nu trebuie să mă urmăriți. 

captura de ecran din 2024 11 18 la 12.46.57

Tot în acest dosar, pe un alt cap de acuzare, Evghenia Guțul este învinuită că în perioada 2019 – 2022, pe când deținea funcția de secretară a fostului Partid „ŞOR”, a fost de nouă ori în Federația Rusă și ar fi adus, de fiecare dată, cel puțin opt mii de dolari, bani cash, necontabilizați, proveniți de la un grup criminal organizat. Ultima dată, potrivit rechizitoriului procurorilor, s-a întâmplat pe 24 februarie 2022, chiar în ziua în care a început războiul de agresiune al Federației Ruse în Ucraina.

EVGHENIA GUȚUL, fostă secretară a Partidului „ȘOR”, bașcanul UTA GăgăuziaȘtiți, eu de fiecare dată mă mir de imaginația unor procurori de-ai noștri. Unde sunt dovezile? Noi putem acum să spunem că și dumneavoastră când ați plecat în România sau la odihnă în Turcia, tot ați adus o anumită sumă de bani, dar, în același timp, să nu avem dovezi. Unde sunt dovezile? 

Dosarul în care sunt vizate Evghenia Guțul și Svetlana Popan a fost disjuns dintr-un dosar penal mai mare, pornit în ianuarie 2022pe finanțarea ilegală a fostului Partid „ȘOR” . Prima cauză disjunsă a fost împotriva Marinei Tauber și a Partidului „ȘOR” și a fost trimisă în instanță pe 19 iunie 2023. În aceeași zi, Curtea Constituțională a scos în afara legii Partidul „ȘOR” . Dosarul se află încă pe rol la judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, și nu a fost pronunțată nicio decizie. În tot acest timp, atât Tauber, cât și alte persoane, vizate în dosar, și-au continuat activitatea politică.

VERONICA DRAGALIN, șefa Procuraturii AnticorupțieAm trimis primul caz în judecată în iunie 2023, un an și jumate în urmă. Și noi am fi vrut să avem deja o finalitate, dar în ultimele câteva luni vedem că și judecătorii s-au activat, după ce au fost specializați anume pe dosare de corupție și au fost, cumva, eliberați de altfel de dosare. Vedem că judecătorii, anume pe dosarul Guțul, pe dosarul Tauber și altele, judecătorii specializați au ședință cu mult, mult mai des. Sperăm foarte mult că acum o să vedem rezultate care vin mai repede decât am avut până acum.

În octombrie 2024, Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată a treia cauză penală, disjunsă din dosarul mai mare privind finanțarea ilegală a Partidului „ȘOR”, scos în afara legii. De această dată, este vizat un președinte al Oficiului Teritorial Glodeni al formațiunii. Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, ne-a comunicat că urmează să fie disjunse încă vreo 20 de cauze în privința mai multor persoane implicate în schemă.  

Sursa: cusens.md


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

93 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările