(Video) Ofițerii antidrog au dezgropat la Mileștii Mici un butoi cu nouă kilograme de marijuana
Polițiștii au găsit în satul Mileștii Mici un butoi cu nouă kilograme de marijuana, în valoare peste un milion de lei. A fost reținut un membru al grupării infracționale, care se ocupa de comercializarea narcoticelor, după ce anterior, alți trei suspecți au fost plasați în arest.
Polițiștii au mai reținut un suspect al unei grupări. Asta după ce, în urma investigațiilor efectuate în luna septembrie 2020, polițiștii au reținut trei persoane, membri ai grupării, pe numele cărora au fost eliberate mandate de arest fiind plasați în Penitenciarul nr.13 din capitală, iar la domiciliile acestora au fost depistate peste șapte kilograme de marijuana, în valoare de peste un milion de lei.
Vindea droguri chiar din penitenciar
Astfel, unul din membri în vârstă de 42 ani, originar din raionul Ialoveni, aflându-se în stare de arest în Penitenciar, fiind ajutat de alți complici aflați în libertate, prin intermediul unui telefon mobil își continua activitatea infracțională.
Complicii acestuia cultivau și prelucrau plantele de canabis. Ulterior, culegeau mugurii copți pe care îi depozitau în diferite ascunzișuri improvizate și așteptau indicații de la liderul grupării care era responsabil personal de căutarea cumpărătorilor. La fel, acesta încasa banii pentru droguri prin alte persoane, apoi solicita plasarea acestora în anumite locații pentru a fi ridicate de cumpărător.
Prin această modalitate de comercializare a drogurilor, suspectul evita contactul fizic între cumpărători și membrii grupării. Banii obținuți din vânzarea drogurilor urmau să fie utilizați pentru achitarea serviciilor prestate de avocat pentru eliberarea liderului grupării, pentru procurarea produselor alimentare și transmiterea acestora în penitenciar, precum și susținerea deținuților din penitenciarul nr.13 cu mijloace financiare.
Ca urmare a acțiunilor poliției, la data de 30 noiembrie a fost reținut un membru al grupării infracționale, în vârstă de 27 ani, originar din satul Brăila, comuna Băcioi, municipiul Chișinău. La domiciliul suspectului au fost depistate și ridicate un pistol de luptă fără acte și permis de deținere, precum și bani în sumă de 500 euro, 1000 lei, obținuți în urma comercializării drogurilor.
De asemenea, polițiștii au depistat un ascunziș improvizat în satul Mileștii Mici, raionul Ialoveni unde era îngropat un butoi din masă plastică în interiorul căruia se aflau șase sacoșe cu muguri de marijuana hidroponică cu masa totală de aproximativ nouă kilograme. Suspecții intenționau să vândă drogurile cu suma de 1,3 milioane de lei.